mîță (-țe),
s.f. –
Pisică. – Megl.
mață. Creație expresivă,
comună multor idiomuri, cf. it.
micio, v. fr.
mite, sp.
miz(o), germ.
Mieze, bg., sb., cr.
maca (de unde megl., ngr. μάτσιον,
alb.
matsë), v.
Diez, I, 276; Cihac, II, 190; Meyer 263; Șeineanu,
Semasiol., 177; Berneker, II, 1; REW 5557. Der.
mîț, s.m. (
pisoi);
mîțesc, adj. (de
pisică);
mîțan, s.m. (
pisoi,
cotoi);
mîțește, adv. (ca
pisicile);
mîțișor, s.m. (
creangă de
salcie în
floare,
servește drept ramură de
palmier în
Dumica Floriilor);
mîțos, adj. (
capricios). – Din
rom.
provine mag.
móca (Edelspacher 19).