definiția talpa definiție dex

a face o talpă

expr. a face o plimbare, a ieși la plimbare.

CẤRTIȚĂ,

cârtițe, s.f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane; sobol (Talpa euripaca). – Din bg. kărtica, scr. krtica.

CÂRTIȚĂ

s. v. farcin, morvă, morvă cutanată, răpciugă, scrofulă, scrofuloză.

CÂRTIȚĂ

s. (ZOOL.; Talpa europaea) sobol, (reg.) mitorlan, orb, orbeț, șoarece-chior, (Ban. și Transilv.) mușuroi, (Ban., Transilv. și Munt.) șomâc.

cârtiță

s. f., g.-d. art. cârtiței; pl. cârtițe

CÂRTIȚ//Ă ~e

f. Mamifer insectivor de talie mică, cu blană neagră prețioasă, cu ochii ascunși sub o membrană și labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în pământ; sobol. [G.-D. cârtiței] /<bulg. cărtica, sb. krtica

SOBÓL,

soboli, s.m. (Zool.) 1. Cârtiță. 2. (Înv.) Samur; p. restr. blană de samur. – Din (1) bg. sobolec, (2) rus., ucr. sobol'.

SOBÓL

s. (ZOOL.; Talpa europaea) cârtiță, (reg.) mitorlan, orb, orbeț, șoarece-chior, (Ban. și Transilv.) mușuroi, (Ban., Transilv. și Munt.) șomâc.

SOBÓL

s. v. guzgan, orbete, samur, șobolan, zibelină.

soból

s. m., pl. sobóli

SOBÓL² ~i

m. Mamifer insectivor de talie mică, negru, cu bot alungit, ochi ascunși sub piele și labe adaptate la săpat; cârtiță. /<bulg. soboleț

SOBÓL¹ ~i

m. înv. Mamifer carnivor de talie medie, apreciat pentru blana lui prețioasă; samur; zibelină. 2) înv. Blana acestui mamifer. /<rus. sobol

TALPA-COCÓȘULUI

s. v. piciorul-cocoșului.

TALPA-CUCOÁNEI

s. v. salvie.

TALPA-GÂȘTEI

s. v. spanac-porcesc.

tálpa-gâștei

(zbârcituri, scris neîngrijit, plantă) s. f.

TALPA-LÚPULUI

s. v. coada-mâței.

TALPA-MÂȚEI

s. v. parpian.

TALPA-PISÍCII

s. v. parpian.

tálpa-stăncii/tálpa-stâncii

s. f.

TALPA ÚRSULUI

s. v. acantă, brânca-ursului, crucea-pământului, piedicuță.

TALPA ÚRSULUI

s. v. acantă, brânca-ursului, crucea-pământului, piedicuță.

TÁLPĂ,

tălpi, s.f. 1. 1. Partea inferioară a labei piciorului; la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ♢ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ♦ Compuse; talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejază talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. ♢ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așează la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ♢ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazămă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.

TÁLPĂ

s. v. pedală.

TÁLPĂ

s. 1. (ANAT.) plantă, (prin Transilv.) tablă. (~ a piciorului.) 2. (CONSTR.) tălpoi, (reg.) subtoi, (prin Olt. și Ban.) bălvan, (prin Transilv., nordul Munt., nordul Olt. și Dobr.) temei. (~ casei.) 3. (TEHN.) tălpig, (rar) patină (pop.) fălcea, (reg.) tălpeț, (Olt. și Munt.) plaz. (~ la sanie.) 4. (TEHN.) colac. (~ la o roată.) 5. (TEHN.; la pl.) butuci (pl.), plazuri (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeți (pl.). (~ la războiul de țesut.) 6. v. butuc. 7. (TEHN.) călcător, (pop.) tălpigă. (~ la scaunul dogarului.) 8. (TEHN.) (reg.) pod. (~ la joagăr.) 9. v. plaz. 10. v. grindei. 11. (BOT.) talpa-gâștei (Leonurus cardiaca) = (reg.) apucătoare, cătușniță, cervană, somnișor, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, coada-leului, creasta-cocoșului, iarba-cășunăturii, iarbă-de-dat, iarbă-flocoasă, laba-lupului; talpa-lupului (Cheiturus marubiastrum) = (reg.) poala-Sfintei-Mării; talpa-ursului = a) (Acanthus longifolius) (reg.) matrună, pălămidă, brânca-ursului; b) (Heracleum palmatum) plăcinta-porcului.

tálpă

s. f., g.-d. art. tălpii; pl. tălpi

TÁLP//Ă tălpi

f. 1) (la om și la unele animale) Partea de dedesubt (puțin concavă) a labei piciorului, de la călcâi până la degete, care vine în atingere cu pământul în timpul mersului. ♢ Din ~ (sau din tălpi) până-n creștet, din creștet până-n ~ (sau până-n tălpi) din cap până-n picioare. A-l frige pământul sub tălpi a fi cuprins de neliniște; a sta ca pe ace. ~a-gâștei a) totalitate a ridurilor care se formează la coada ochiului; b) scris urât, neîngrijit; c) plantă erbacee cu tulpina erectă, înaltă, cu frunze mari, păroase, de forma labei de gâscă, cu întrebuințări medicinale. ~a-ursului plantă erbacee cu tulpina erectă și cu frunze mari, spinoase. ~a-stâncii plantă erbacee cu tulpina culcată, ramificată, cu frunze lungi, pețiolate și flori mici, albe, cu întrebuințări medicinale. ~a-lupului plantă erbacee cu tulpina erectă și cu frunze eliptice, presărate pe partea inferioară cu glandule albe, având întrebuințare în medicină. 2) Porțiune a încălțămintei sau a ciorapului care acoperă această parte a labei piciorului. ♢ A bate ~a (la pământ) a păși apăsat. 3) Piele groasă, special tăbăcită, din care se fac pingele. 4) fig. Grindă groasă care stă la baza unei construcții. ♢ ~a casei capul familiei; bărbatul. 5) Fiecare dintre cele două lemne groase, așezate orizontal, care constituie baza războiului de țesut. 6) Fiecare din cele două suporturi paralele pe care alunecă sania. 7) Partea de la temelia morii, pe care se sprijină scocul. 8) Partea de desupt, mai lată, a unor obiecte, care servește drept suport. ♢ ~a plugului suport (de lemn) la plug care înlesnește alunecarea acestuia pe brazdă; taban. 9) Parte a rindelei care vine în atingere cu lemnul ce se prelucrează. 10) Partea inferioară a unei corăbii. 11) Partea inferioară a patului de pușcă, pe care se sprijină arma când este pusă în poziție verticală. 12) Temelie pe care se clădește un stog, o claie. 13) Temelie a unei găuri de sondă. [G.-D. tălpii] /<ung. talp

tálpă (-ắlpi),

s.f. – 1. Partea inferioară a labei piciorului. – 2. Partea de dedesubt a încălțămintei. – 3. Branț. – 4. Partea de dedesubt a ciorapului. – 5. Bîrnă, placă de bază, fundament. – 6. Fiecare din cele două suporturi pe care alunecă sania. – 7. Baza războiului de țesut. – 8. Culată, suport la patul puștii. – 9. Plaz, călcîi de plug. – 10. Laviță joasă la casele țărănești. – 11. Parte inferioară, bază. – 12. Clasă inferioară (mai ales în expresia talpa țării „clasă țărănească”). – 13. Ceea ce este caracteristic, fundamental. Origine incertă. Se pune de obicei în legătură cu mag. talp, sb., bg. talpa (Cihac, II, 530; Tiktin; Candrea; REW 8545a; Gáldi, Dict., 97); dar cf. friul. talpe, comel. talpa, care pare să postuleze un lat. *talpa. Der. tălpar, s.m. (Bucov., pantofi); tălpănoagă (var. tă(l)păl(o)agă), s.f. (pantof vechi și deformat; papuc; galoș; înv., butuc de ocnaș; instrument de tortură; labă, picior), cu suf. expresiv -o(a)gă (după Candrea, din mag. talpalló); talpaș (var. talpoș), s.m. (infanterist, soldat al unui corp de infanterie organizat în Munt. în 1688), din mag. talpás; tălpălaș, s.n. (crestătură în partea inferioară a unui trunchi), din mag. talpalás (Candrea); tălpui (var. tălpălui), vb. (a pune tălpi, a pingelui), var. din mag. talpalni (Pașca, Dacor., X, 151); tălpălar, s.m. (Mold., pielar de tălpi); tălpiță (var. talpică, tălpigă, tălpăriță), s.f. (pedală la războiul de țesut; laviță joasă; schi); tălpeț, s.n. (Olt., pedală); tălpoaie, s.f. (suport, bază; branț, talpă inferioară); tălpoi, s.n. (suport, talpă, placă de bază); tălpăși, vb. refl. (a o șterge, a-și lua tălpășița); tălpășița, s.f. (fugă, cărăbăneală); tălbăcie (var. tărbăcie), s.f. (Trans., lemne cu care se leagă fînul în căruță).