om (oámeni),
s.m. –
1. Ființă superioară care gîndește. –
2. Bărbat,
adult. –
3. Soț. –
4. Lucrător. –
5. (Pl.)
Persoană de
vază, de
seamă. – Mr.
om, oamini, megl.
(u)om, oamini, istr.
om, ǫmiri. Lat.
homo, pl.
homines (
Diez, I, 425; Pușcariu 1220;
Candrea-
Dens., 1280; REW 4170), cf. vegl.
yomno, it.
uomo, log.
ómine, v. prov.
om, fr.
homme, sp.
hombre,
port.
homem;
pentru formarea pl., cf. calabr.
ǫmu, uomini. Cuvînt
general (ALR, I, 188). Der.
omenesc, adj. (
uman, de
om;
decent; de
țară);
omenește, adv. (ca oamenii;
decent;
țărănește);
înomeni, vb. refl. (a se
incarna);
omeni, vb. (a
trata cuviincios; a
ospăta; a
invita, a
primi bine);
omenie, s.f. (
urbanitate,
curtoazie;
bunătate,
caritate), cf. Densusianu,
GS, II, 6;
omenire, s.f. (
lume;
umanitate);
omenos, adj. (
amabil,
politicos);
neomenos, adj. (
inuman,
nepoliticos);
neomenie, s.f. (
fără omenie);
omoaie, s.f. (
femeie cu
apucături bărbătești);
ometeu, s.m. (
uriaș);
omușor, s.m. și n. (
pitic;
uvulă), în Munt. și Dobr. (ALR, I, 33), cu
semantism balcanic (
alb.
njer „
om”,
njerith „
uvulă”; bg.
măž „
om”,
măžec „
uvulă”). Der. neol.
omucidere, s.f. (
omor), după lat.
homicidium;
uman, adj. (
omenesc);
neuman (var.
inuman), adj.;
umanism, s.n. din fr.
humanisme;
humanist, s.m., din fr.
humaniste;
umanitate, s.f., din fr.
humanité;
supraom, s.m.,
traducere a germ.
Uebermensch, cuvînt
forțat la Nietzsche, prin
intermediul fr.
surhomme;
supraomenesc, adj. (
peste puterea omenească). – Din
rom.
provine săs.
omenin „a
trata”.