corn (-oárne),
s.n. –
1. Fiecare din
cele două excrescențe de pe
osul frontal al
rumegătoarelor. –
2. Instrument muzical de
suflat. –
3. Obiect,
vas din
corn. –
4. Materie cornoasă. –
5. Simbol al
călcării credinței conjugale. –
6. Parte a
plugului. –
7. Dinte al
furcii. –
8. Braț al
crucii. –
9. Produs de
panificație în
formă de
semilună. –
10. Semilună. –
11. Vîrful unei
stele. –
12. Colț,
ungher,
margine. –
13. Punct cardinal. –
14. Aripă de
oaste. –
15. Capăt,
extremitate. –
16. Bucată,
codru de pîine. –
17. Vîrf de
pălărie. –
18. Filacteriu. –
19. (Înv.)
Putere, stăpînire,
imperiu. –
20. (
Banat)
Prost, nătîng. – Mr., istr.
cornu, megl.
corn. Lat.
cǒrnu (Pușcariu 400;
Candrea-
Dens., 394; REW 2240;
DAR); cf. it.
corno, prov., cat.
corn, fr.
cor(ne), sp.
cuerno, port.
corno. Sensul 4 este
sing.
tantum, 5 pl.
tantum. Pl.
coarne servește numai pentru sensurile 1, 5, 6 și 7; în
celelalte cazuri, se
folosește pl.
cornuri, și în
ultimul,
corni, m. Der.
cornuleț, s.m. (
plantă,
Ceratocephalus orthoceras);
cornuță, s.f. (
plantă,
Xanthium spinosum);
corniță s.f. (
cornuleț;
minciună,
exagerare;
coc;
corn de
cerb;
varietate de
struguri);
corniț, s.n. (
Banat,
sac folosit ca
tipar pentru brînză);
cornaci, adj. (cu coarne);
cornaci, s.m. (
plugar care ține
coarnele plugului;
plantă acvatică,
Trapa natans;
diavolul);
cornac, s.m. (
bondar);
corneci, s.m. (
bondar;
corn pentru praf de
pușcă);
coarneș, adj. (
încornorat, cu coarne);
goarneș, adj. (cu coarne;
varietate de
struguri);
cornea, s.m. (
diavolul);
cornici, s.m. (
persoană care ține
coarnele plugului);
cornișor, s.m. (Arg.,
bou);
cornos, adj. (cu coarne;
dur,
tare);
cornovină, s.f. (
Banat,
om prost);
cornuros, adj. (
ascuțit, cu vîrf);
cornorat (var.
încornorat), adj. (cu coarne;
ascuțit,
crestat;
exagerat,
imposibil,
evident fals);
(în)cornorat, s.m. (
diavolul);
cornut, s.m. (care are coarne;
prost);
corni, vb. (a pune bîrnele care
alcătuiesc colțul unei
clădiri);
încorna, vb. (a
alcătui colțul unei
construcții; a pune coarne);
cornar, s.m. (vînzător de
cornuri,
chifle;
plugar care ține
coarnele plugului; înv.,
perceptor care strîngea
darea pe
vite);
cornar, s.m. (
plug cu un
singur corn; stîlp care
alcătuiește colțul unei
construcții);
cornărie, s.f. (
plăcintărie);
cornări, vb. (a
răni cu
coarnele; a pune coarne; a ține
coarnele plugului; a
alcătui colțul unei
construcții; înv., a strînge,
darea pe
vite; refl., a-și
rupe un
corn);
cornărit, s.n. (
veche dare de un
leu pentru fiecare bou vîndut la tîrg,
impusă în Moldova de
Antioh Cantemir, în 1706);
cornat, adj. (cu coarne);
cornățel, s.m. (
nume al mai
multor plante,
Galium Aparine;
Lycopodium selago;
Xanthium strumarium), la care este
evidentă încrucișarea cu
corn „
plantă”;
cornățar, s.m. (
insectă, Naucornis cinicoides);
cornișor, s.n. (
colț;
plantă);
încornora, vb. (a pune coarne). Der. neol.
cornalină, s.f., din fr.;
cornee, s.f., din fr.;
cornet, s.n. (coarne de
animal;
instrument muzical; hîrtie
răsucită în
formă de
corn;
lame osoase în
formă de
cornet situate pe
pereții celor
două nări), din fr.;
cornet, s.m. (
goarnă), din fr.
cornette, în
parte prin
intermediul rus. sau
pol.
kornet, cf. germ.
Kornett;
cornist, s.m. (
trompetist), din fr.
corniste;
cornișe, s.f., din fr.
corniche, cu
dubletele corniz, s.n. (
rindea), din bg.
korniz, și acesta din germ.
Karnies (
DAR); și
corniză, s.f. (
vergea de
draperie), din
același cuvînt
german, prin
intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj.
cornut,
considerat în
general ca
reprezentant direct al lat.
cornūtus (Pușcariu 405;
Candrea-
Dens., 397; REW 2242;
DAR), cf. it.
cornuto, prov., cat.
cornut, sp.,
port.
cornudo), pare a
explica alb.
kërrutë (Philippide, II, 639), ca și ngr. ϰορούτα, rut.
hornuta, slov.,
ceh.
kornuta,
ceh.
kurnota,
pol.
kurnuty (
Candrea,
Elemente, 400; Berneker 573).