definiția puiul definiție dex

a da pui de giol

expr. 1. (la jocul de arșice) a căștiga toate arșicele adversarului. 2. a fura.

a face pui

expr. 1. (d. bani) a spori capitalul prin rulaj. 2. (d. obiecte) a se sparge.

a face pui de giol

expr. 1. (în jocul de arșice) a câștiga toate arșicele adversarului. 2. (intl.) a fura.

când cucii / puii mei?

expr. când naiba?

ce puii mei!

expr. ce naiba!

cine cucii / puii mei?

expr. cine naiba?

CLOȘCA-CU-PÚI

s. art. v. pleiadele.

Clóșca-cu-Pui

(astron.) s. pr. f.

cum cucii / puii mei?

expr. cum naiba?

de unde cucii / puii mei?

expr. de unde naiba?

PUI¹,

pui, s.m., interj. I. S.m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ♢ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui¹ (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ♢ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ♢ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii¹ (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

PUͳ,

pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg; despre păsări) A face pui¹. [Var.: puiá vb. I] – Din pui¹.

PUI²,

pui, s.m. Puișor². – Din scr. pulja.

PUI

s. I. 1. (pop.) făt. (~ul iepei.) 2. prăsilă, progenitură, (Mold.) tinc, (înv.) prăsitură. (Pisica cu ~ii ei.) *3. (reg.) cățel. (~ul unei insecte.) 4. v. copil. II. v. pernuță.

PUI

s. v. bobiță, copil, mișină, picățea, sertar.

PUÍ

vb. v. copili, face, făta, goni, împerechea, împreuna, încrucișa, înfrăți, naște, plivi.

pui, pui

interj.

pui

interj.

pui

(cusătură) s. m., pl. pui, art. púii

pui

(ființă, obiect mic, monedă, acțiune bancară) s. m., pl. pui, art. púii

puí

vb., ind. prez. 3 sg. puiéște, imperf. 3 sg. puiá; conj. prez. 3 sg. și pl. puiáscă

PUI³

interj. (se folosește repetat ca strigăt cu care se cheamă, mai ales, puii de găină și găinile). /<lat. pulleus

PUI² ~

m. pop. Iritație a pielii la mâini sau/și la picioare, manifestată prin crăpături mărunte, uneori sângerânde, provocată de acțiunea concomitentă a umezelii, frigului și a murdăriei. /<lat. pulleus

PUI¹ ~

m. I. 1) Pasăre de la ieșirea din găoace și până la maturitate. ~ de găină. ~ de curcă. ♢ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimănui. 2) Carne de găină tânără. Zeamă de ~. 3) Orice ființă vie în prima fază de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ♢ ~ de lele a) persoană ușuratică, amorală; b) copil nelegitim; bastard. ~ de viperă (sau de năpârcă, de șarpe) om rău, perfid. 4) Ramură tânără care pornește de la rădăcina unei plante; copileț. 5) fig. fam. Ființă scumpă, dragă. 6) la pl. pop. Cusătură decorativă în formă de cruciulițe mărunte făcută pe pieptul și pe mânecile cămășilor țărănești. II. (în îmbinări cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bătaie bătaie zdravănă. /<lat. pulleus

A PUÍ

pers. 3 puiéște intranz. rar A scoate pui; a se înmulți. /v. pui

púi (púi),

s.m. – 1. Progenitură de pasăre, mai ales de găină. – 2. Cățeluș. – 3. Nevîrstnic, tînăr. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. (Trans.) Sămînță, bob. – 6. Fiu, odraslă de ... – 7. Perniță. – 8. Model de cusătură pe ii și pe cămăși. – 9. (Banat, Trans.) Lădiță, cutiuță. – 10. Petic între picioare, bazon, tur de indispensabili. – 11. Bulină, picățea. – 12. Acțiune dintr-o nouă emisiune avînd un curs mai scăzut. – Mr. pu(i)l’u, megl. pul’u, istr. pul’. Lat. pŭllus, probabil prin intermediul formei vulgare *pŭlleus (Pușcariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil. pui, püi, alb. puljë, bearn. pul’. Se poate pleca și direct din pŭllus (› it., sp., port. pollo, prov. pool, fr. poule); › rom. *pul, cu pierderea finalei la pl., ca în copil, pl. copii; în acest caz, sing. pui, ar fi o formă reconstituită după pl. Der. pui, interj. (servește pentru a chema găinile); pu(i)eț, s.m. (mlădiță, pomișor); pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulți, a prolifera), probabil de la a puia, plecîndu-se de la prezentul puiez (după Scriban, vb. provine din poedie „mulțime”, soluție îndoielnică); puia (var. împuia), vb. (a făta, a naște, a face; a face ouă, mai ales despre insecte; refl., a se înmulți, a prolifera; a mîzgăli; a ameți, a asurzi); pui, vb. (a copili porumbul; refl., a se împreuna, despre cîini și lupi; a prolifera); puiac, s.m. (cățelandru; arpagic); puiag, s.n. (Trans., podul grajdului); puia-gaia, s.f. (joc de copii care prezintă lupta cloștii cu uliul); puiandru, s.m. (pui mare, cățelandru; mlădiță); puiat, s.n. (reproducție, perioadă de împerechere la animale); puică, s.f. (pui de sex feminin, găină tînără, găină pînă la un an; boabă de porumb rămasă neînflorită după ce s-au făcut floricele; copileț, bobocel, tînără cu aspect plăcut; iubită, termen de adresare către femeia iubită; prietenă, fetiță, bobocel), cu suf. dim. -că, cf. mr., megl. pul’ca; puicuță (var. puiculiță, puiculeană, puichiță), s.f. (puică, iubită); puiete, s.m. (răsad, plantă tînără), cf. pueț; puios, adj. (prolific); puișor, s.m. (pui; puică; pernuță; Mold., mușchiuleț de porc; Trans., Mold., cusătură decorativă pe ii, cămăși etc.); puit, s.n. (împerechere); puiță, s.f. (Mold., haită de cîini care urmăresc o cățea in călduri); puița, vb. refl. (a se înmulți, a se reproduce). Din rom. provin bg. puika, sb. pujka, rut. puljka, alb. puljkë, toate cu sensul de curcă (Meyer 356; Candrea, Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan, Raporturile, 217), mag. puj, pulyka, puykuca, săs. pujka. – Cf. pulă.

PUI DE BALTĂ

s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască.

PUI-DE-GÂSCĂ

s. v. păpădie.

PUIUL SÍLVEI

s. v. vasilcă.