coádă (-ózi),
s.f. –
1. Apendice final al
părții posterioare a
corpului animalelor. –
2. Păr împletit,
cosiță. –
3. Peduncul,
codiță,
pețiol. –
4. Partea de
dinapoi a unor
obiecte de
îmbrăcăminte,
trenă. –
5. Capăt, sfîrșit,
extremitate. –
6. Margine,
parte de
dinapoi. –
7. Rest,
rămășiță. –
8. Șir de
persoane care
așteaptă, rînd. – Mr., megl.
coadă, istr.
code. Lat. pop.
cōda, în
loc de
cauda (Pușcariu 384;
Candrea-
Dens., 374; REW 1774;
DAR); cf. it.
coda, prov., cat., v. sp.
coa, v. fr.
coe (fr.
queue), sp.,
port.
cola. Pentru expresia coada ochiului, cf. it.
la coda dell’occhio. – Der.
codat, adj. (cu coada
lungă;
prelung);
coadeș, adj. (cu coada
lungă);
codos, adj. (cu coada
lungă);
codaș, adj. (care rămîne la
urmă;
sărman,
mizer);
codaci, adj. (cu coadă
lungă;
codaș,
laș);
codan, adj. (cu coada
lungă);
codană, s.f. (
fată,
tînără,
fecioară), cf.
godană;
codău, s.m. (
nume de cîine);
codea, s.m. (
poreclă dată
diavolului);
codaț, s.m. (
vierme);
codiriște (var.
codoriște, codorîște, codorișcă, codorie, codolie etc.), s.f. (
mîner, mai
ales la
bici și la
secure), a
cărui terminație pare a se
datora unei
contaminări cu
toporiște sau
toporișcă „
secure”;
codirlă (var.
codîrlă), s.f. (
partea de
dinapoi a unei
mașini, a unui rînd);
codîrlaș, adj. (cel de pe
urmă,
ticălos,
josnic);
codi, vb. ( a
tunde lîna primăvara în
jurul cozii oilor; a
șovăi, a
pregeta, a
ezita; a se
sustrage; a fi
indecis);
codeală, s.f. (
îndoială,
ezitare);
codelnic, adj. (
șovăielnic, care o ia pe
departe);
codină, s.f. (
lînă de
calitate proastă, care
provine din
partea de
dinapoi a
oii; grîu de
proastă calitate,
pleavă);
coditură, s.f. (
lînă căzută și
culeasă de pe
jos;
șovăire,
lipsă de hotărîre);
coditor, adj. (
oscilant). Din
rom.
provine rut.
kodaš „cel de
urmă;
sărac” (
Candrea,
Elemente, 407); cf. sb.
kuda „coadă”,
probabil din it.
Codălat, adj. (cu coada
lungă), a
fost considerat drept comp. cu adj. lat. (cf. Spitzer,
Cacor., V, 332, și REW 4934N), sau ca der. de la un lat. *
codella, dim. de la
coda (Drăganu,
Dacor., IV, 739;
DAR). Mai
curînd este der.
rom. de la
coadă, unde suf.
-at pare să fi
fost alterat prin
adăugarea unui
l expresiv ca în
bucălat și în
creațiile spontane în
li-, cf.
morfoli. Comp.
codalb (var.
cudalb), adj. (cu coada
albă;
blond), comp. cu
alb, a
cărui comp.
ar putea fi
romanică (cf.
sard.
kodalbola, Philippide,
Principii, 98;
Candrea-
Dens., 376);
codălbi, vb. (a-și
pierde culoarea, a se
îngălbeni; a
ieși prost, a-și
pierde capul, a se
apuca cu mîinile de
cap), la care s-a
plecat de la
ideea cozii ochiului care
devine alb;
codălbiță, s.f. (
specie de
șoim, Lanius collurio);
codălbiu, adj. (
blond);
codroș, adj. (
pasăre,
pieptănuș, Ruticilla phoenicula), comp. cu
roș. Cf.
codobatură.