cal (-ai),
s.m. –
1. Animal domestic erbivor. –
2. Aparat (
pentru exerciții de
gimnastică). –
3. Piesă de
șah. –
4. Mecanism care
reglează presiunea morii de
făină. –
5. Masă de
dulgherie. –
6. Frînă a
cilindrului războiului de
țesut. –
7. Lampă de
gaz. –
8. Dans tipic. –
9. Vase care se
folosesc la
priveghiul morților. – Mr., megl.
cal, istr.
co. Lat.
caballus (
Diez, I, 119 și
Gramm., I, 9; Pușcariu 252; REW 1440;
Candrea-
Dens., 209;
DAR); cf.
alb.
kalj, it.
cavallo, prov.
cavahl, fr.
cheval, cat.
cavall, sp.
caballo,
port.
cavallo. După
ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat.
ar proveni din
stepele din
estul balcano-
scitic, unde
numele gr.
apare pentru prima oară, în
sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o
inscripție de la Callatis, în Dobrogea).
Totuși, noi
cercetări sprijină ideea că este cuvînt
autentic lat.,
bazat pe
cabo „
castrat”, de la
cavus (V. Cocco,
Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Grégoire,
L’étymologie de caballus, în
Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93).
Uzuri speciale:
calul dracului (
libelulă), cf. sp.
caballito del diablo,
gal. din Lubian
cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf.
călare, călător, încălica. Der.
căiesc, adj. (
cabalin);
căișor, s.m. (
căluț;
șah;
călușei);
căluț, s.m. (dim. al lui
cal;
lăcustă,
cosaș);
căloniu, s.m. (
Banat și Trans.,
horn sau
nișă în
perete, în
spatele sobei,
pentru a strînge
fumul;
banchetă de
căruțaș;
scaun de
tăbăcar);
căluș, s.n. (
piesă mică de
lemn pe care se
sprijină coardele întinse ale viorii;
botniță;
șevalet;
botniță prevăzută cu
cuie pentru a
împiedica vițeii să
sugă;
piesă la
războiul de
țesut, în
general,
suport,
sprijin,
reazem;
mănunchi de
alune care
cresc împreună;
dans tipic;
joc de
copii, cu un
arc a
cărui săgeată sau
căluș se
răsucește o dată cu
coarda și se
lansează ca
efect al
mișcării de
răsucire);
călușel, s.m. (
căluț;
mănunchi de
alune; bîrne care
susțin coșul de
moară;
lăcustă, Dicticus verrucivorus);
călușei, s.m. (
carusel,
căișori;
joc de
noroc);
călușar, s.m. (
dansator tipic;
dansează în
grupuri de 7, 9 sau 11,
conduși de o
căpetenie care
face legămînt să nu
vorbească vreme de 40 de
zile;
poartă costume tipice, cu
clopoței la
picioare,
iar dansul lor este
foarte complicat și
plin de
figuri acrobatice);
călușerească, s.f. (
dans tipic din Moldova);
călușeresc, adj. (
propriu călușarilor);
călușerește, adv. (în
felul călușarilor);
călușerie, s.f. (
grup de
călușari). –
DAR îl explică pe
călușar prin
căluș,
datorită legămîntului de a nu
vorbi al
căpeteniei. În
călușei este
posibil să fie
vorba de o
etimologie pop. a fr.
carrousel. Din
rom.
provine bg.
kalušar (Capidan,
Raporturile, 190).