definiția cale definiție dex

CÁLE,

căi, s.f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ♢ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ♢ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ♢ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ♢ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

CÁLE

s. v. depărtare, distanță, motiv, pretext, scuză, spațiu.

CÁLE

s. 1. drum, (înv. și reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcție, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.

cále

s. f., g.-d. art. căii; pl. căi

CÁL//E căi

f. 1) Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ♢ Din ~ -afară peste măsură. ~ea vieții cursul vieții. A-și face ~ (sau drum) a) a-și crea posibilități de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-și ajungă ținta. A-i ține ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câștiga bunăvoința; b) a pândi trecerea cuiva. A pune țara la ~ a discuta multe și de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-și pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulație într-un oraș. 3) Linie de comunicație. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respirația; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat. ♢ ~ de rulare suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcție de dezvoltare, de mișcare. ♢ Pe ~ administrativă prin organele de administrație. Pe ~ ierarhică din instanță în instanță. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spațiu; distanță; depărtare. A mers ~ de două zile. [Art. calea; G.-D. căii] /<lat. callis

cále

cále, s.f. (reg.) coș, horn; ogeac.

cále (cắi),

s.f. – 1. Stradă, drum, șosea. – 2. Parcurs și durată a acesteia. – 3. Distanță (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Pușcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Pușcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Pușcariu, Études de linguistique, 40; și Dacor., VIII, 283; și Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s.m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din București și în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a orașului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ți drumul”.

A ABATE DE LA CALEA CEA BUNĂ

(PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. și A abate de la calea cea dreaptă; A abate de la calea dreaptă; A abate de la drumul cel drept.

A ABATE DE LA CALEA CEA DREAPTĂ

(PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea bună.

A ABATE DE LA CALEA DREAPTĂ

(PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea dreaptă.

a face cale întoarsă

expr. a reveni la punctul de pornire, a se înapoia, a se întoarce.

A PUNE LA CALE O ÎNTÂLNIRE AMOROASĂ

a avea o ciocnire la borcan, a se învârti de un sentiment, a rula un sentiment.

CÁLĂ¹,

cale, s.f. 1. Încăpere în fundul unei nave și destinată încărcăturii acesteia; hambar (3). 2. Platformă ușor înclinată pe care se construiesc sau se repară nave. 3. Piesă prismatică din lemn sau din metal care se așază în fața roții unui vehicul spre a-l imobiliza. 4. Piesă în formă de prismă, de cilindru sau paralelipipedică, având o dimensiune foarte precisă, cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcția de mașini. – Din fr. cale.

CÁLĂ²,

cale, s.f. Plantă decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, înconjurând inflorescența (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla.

CÁLĂ

s. (MAR.) hambar, (rar) stivă. (Încărcătura navei comerciale se depozitează în ~.)

cálă

(nav., bot.) s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále

CÁL//Ă¹ ~e

f. 1) Încăpere sub puntea unei nave, rezervată pentru încărcături. 2) Platformă înclinată spre apă unde se construiesc sau se repară nave. ~ de construcție. ~ plutitoare. /<fr. cale

CÁL//Ă² ~e

f. Plantă erbacee perenă, din familia araceelor, având flori mari, albe, răsucite în formă de cornet, cultivată în scopuri decorative. /< germ. Kalla, lat. calla

CÁL//Ă³ ~e

f. 1) Piesă în formă de trunchi de piramidă, care se așază în fața roții unui vehicul, pentru a-l imobiliza. 2) Piesă folosită în construcția de mașini pentru măsurarea dimensiunilor. /<fr. cale

CÁLĂ³

s.f. Plantă ornamentală cu flori mari roșii sau albe; floarea acestei plante. [< germ. Kalla, lat. calla].

CÁLĂ²

s.f. Piedică folosită pentru a opri deplasarea nedorită a unui vehicul, a unei piese etc. [< fr. cale, cf. prov. calo].

CÁLĂ¹

s.f. 1. Încăpere aflată între puntea cea mai de jos și carlinga navei, în care se pune încărcătura. 2. Plan înclinat către mare pe care se construiesc sau se repară nave. [< fr. cale, cf. it. cala, gr. chalan – a coborî].

CÁLĂ²

s. f. plantă ornamentală cu flori mari, roșii sau albe. (< germ. Kalla, lat. calla)

CÁLĂ¹

s. f. 1. încăpere între puntea inferioară și carlinga navei, în care se pune încărcătura. 2. plan înclinat către mare pe care se construiesc sau se repară nave. 3. piesă pentru calarea (1) roților unui vehicul, a unei piese. 4. piesă de diverse forme cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcția de mașini. (< fr. cale)

Cálea-Láptelui

s. pr. f.

CALEA-LUI-TROIÁN

s. v. calea lactee, calea-laptelui.

CALEA-ÓRBILOR

s. v. calea lactee, calea-laptelui.

calea putreziciunii

expr. închisoare.

CALEA-RĂTĂCÍȚILOR

s. v. șarpele.

CALEA-RÓBILOR

s. v. calea lactee, calea-laptelui.

Cálea-Róbilor

s. pr. f.

CALEA-ȘCHIÓPILOR

s. v. calea lactee, calea-laptelui.

CALEA-ȚIGÁNULUI

s. v. calea lactee, calea-laptelui.

CALEA-VÁLEA

interj. v. fie.

cálea-válea

loc. adv.

din cále afáră

loc. adv. (tempo lent)

din cále-afáră

loc. adv. (tempo rapid)

din cále afáră

loc. adv. (tempo lent)

IARBĂ-DE-CÁLE

s. v. pătlagină.

IARBĂ-DE-CÁLE

s. v. pătlagină.

IARBĂ-DE-PE-MARGINEA-CĂII

s. v. timoftică.