definiția căi definiție dex

CĂÍ,

căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Din sl. kajati sen.

CĂÍ

vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se scârbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. v. pocăi.

CĂÍ

vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.

căí

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căiésc, imperf. 3 sg. căiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căiáscă

A SE CĂ//Í mă ~iésc

intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a regreta. /<sl. kajati

căí (-ăésc, -ít),

vb. – 1. A căina, a compătimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i părea rău, a avea remușcări. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitență” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. căina și pocăi. Der. căială, s.f. (regret, remușcare); căință, s.f. (părere de rău); necăință, s.f. (lipsă de căință).

A ABATE DE LA CALEA CEA BUNĂ

(PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. și A abate de la calea cea dreaptă; A abate de la calea dreaptă; A abate de la drumul cel drept.

A ABATE DE LA CALEA CEA DREAPTĂ

(PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea bună.

A ABATE DE LA CALEA DREAPTĂ

(PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea dreaptă.

a face cale întoarsă

expr. a reveni la punctul de pornire, a se înapoia, a se întoarce.

A PUNE LA CALE O ÎNTÂLNIRE AMOROASĂ

a avea o ciocnire la borcan, a se învârti de un sentiment, a rula un sentiment.

CÁLE,

căi, s.f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ♢ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ♢ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ♢ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ♢ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

CÁLE

s. v. depărtare, distanță, motiv, pretext, scuză, spațiu.

CÁLE

s. 1. drum, (înv. și reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcție, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.

cále

s. f., g.-d. art. căii; pl. căi

CÁL//E căi

f. 1) Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ♢ Din ~ -afară peste măsură. ~ea vieții cursul vieții. A-și face ~ (sau drum) a) a-și crea posibilități de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-și ajungă ținta. A-i ține ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câștiga bunăvoința; b) a pândi trecerea cuiva. A pune țara la ~ a discuta multe și de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-și pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulație într-un oraș. 3) Linie de comunicație. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respirația; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat. ♢ ~ de rulare suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcție de dezvoltare, de mișcare. ♢ Pe ~ administrativă prin organele de administrație. Pe ~ ierarhică din instanță în instanță. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spațiu; distanță; depărtare. A mers ~ de două zile. [Art. calea; G.-D. căii] /<lat. callis

cále

cále, s.f. (reg.) coș, horn; ogeac.

cále (cắi),

s.f. – 1. Stradă, drum, șosea. – 2. Parcurs și durată a acesteia. – 3. Distanță (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Pușcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Pușcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Pușcariu, Études de linguistique, 40; și Dacor., VIII, 283; și Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s.m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din București și în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a orașului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ți drumul”.

Cálea-Láptelui

s. pr. f.

CALEA-LUI-TROIÁN

s. v. calea lactee, calea-laptelui.

CALEA-ÓRBILOR

s. v. calea lactee, calea-laptelui.

calea putreziciunii

expr. închisoare.

CALEA-RĂTĂCÍȚILOR

s. v. șarpele.

CALEA-RÓBILOR

s. v. calea lactee, calea-laptelui.

Cálea-Róbilor

s. pr. f.

CALEA-ȘCHIÓPILOR

s. v. calea lactee, calea-laptelui.

CALEA-ȚIGÁNULUI

s. v. calea lactee, calea-laptelui.

CALEA-VÁLEA

interj. v. fie.

cálea-válea

loc. adv.

din cále-afáră

loc. adv. (tempo rapid)

din cále afáră

loc. adv. (tempo lent)

IARBĂ-DE-CÁLE

s. v. pătlagină.

IARBĂ-DE-PE-MARGINEA-CĂII

s. v. timoftică.

IARBĂ-DE-PE-MARGINEA-CĂII

s. v. timoftică.