cal (-ai),
s.m. –
1. Animal domestic erbivor. –
2. Aparat (pentru exerciții de gimnastică). –
3. Piesă de
șah. –
4. Mecanism care reglează presiunea
morii de
făină. –
5. Masă de dulgherie. –
6. Frînă a cilindrului războiului de
țesut. –
7. Lampă de
gaz. –
8. Dans tipic. –
9. Vase care se folosesc la priveghiul
morților. – Mr., megl.
cal, istr.
co. Lat.
caballus (Diez, I, 119 și
Gramm., I, 9; Pușcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209;
DAR); cf.
alb.
kalj, it.
cavallo, prov.
cavahl, fr.
cheval, cat.
cavall, sp.
caballo,
port.
cavallo. După
ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat.
ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde
numele gr.
apare pentru
prima oară, în
sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripție de la Callatis, în Dobrogea). Totuși, noi cercetări
sprijină ideea că este cuvînt
autentic lat., bazat pe
cabo „castrat”, de la
cavus (V. Cocco,
Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Grégoire,
L’étymologie de caballus, în
Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93).
Uzuri speciale:
calul dracului (libelulă), cf. sp.
caballito del diablo,
gal. din Lubian
cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf.
călare, călător, încălica. Der.
căiesc, adj. (cabalin);
căișor, s.m. (căluț;
șah; călușei);
căluț, s.m. (dim. al lui
cal;
lăcustă, cosaș);
căloniu, s.m. (
Banat și Trans.,
horn sau
nișă în
perete, în
spatele sobei, pentru a strînge
fumul; banchetă de căruțaș;
scaun de tăbăcar);
căluș, s.n. (
piesă mică de
lemn pe care se
sprijină coardele întinse ale viorii; botniță;
șevalet; botniță prevăzută cu
cuie pentru a
împiedica vițeii să
sugă;
piesă la războiul de
țesut, în
general, suport,
sprijin,
reazem; mănunchi de
alune care
cresc împreună;
dans tipic;
joc de
copii, cu un
arc a
cărui săgeată sau
căluș se răsucește o dată cu
coarda și se lansează ca
efect al mișcării de răsucire);
călușel, s.m. (căluț; mănunchi de
alune; bîrne care susțin
coșul de
moară;
lăcustă, Dicticus verrucivorus);
călușei, s.m. (carusel, căișori;
joc de
noroc);
călușar, s.m. (dansator
tipic; dansează în
grupuri de 7, 9 sau 11, conduși de o căpetenie care
face legămînt să nu vorbească
vreme de 40 de
zile;
poartă costume tipice, cu clopoței la
picioare,
iar dansul lor este
foarte complicat și
plin de
figuri acrobatice);
călușerească, s.f. (
dans tipic din Moldova);
călușeresc, adj. (
propriu călușarilor);
călușerește, adv. (în
felul călușarilor);
călușerie, s.f. (
grup de călușari). –
DAR îl explică pe
călușar prin
căluș, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În
călușei este posibil să fie
vorba de o etimologie pop. a fr.
carrousel. Din
rom. provine bg.
kalušar (Capidan,
Raporturile, 190).