definiția salvia definiție dex

CINSTÉȚ

s.m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec.

CINSTÉȚ

s. (BOT.; Salvia glutinosa) (reg.) lăpuș, lipan, meduneț, sugariu, șerlai, brânca-porcului, brusturul-caprei, cocean-căpresc, jale-cleioasă, salvie-cleioasă, urechea-porcului.

cinstéț

s. m.

CINSTÉȚ

m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă, cu frunze opuse și cu flori galbene punctate în brun. /<ucr. țystec

COÁDĂ,

cozi, s.f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ♢ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ♢ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ♢ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ♢ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ♢ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ♢ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteaptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).

COÁDĂ

s. 1. cosiță, (reg.) gâță. (O fată care poartă cozi.) 2. mâner, (înv. și reg.) mănunchi, (Transilv.) dârjală, (Transilv. și Ban.) mânei, (prin Ban. și sudul Transilv.) mânel. (~ de seceră, de sapă.) 3. v. toartă. 4. cotor. (~ măturii.) 5. (reg.) coporâie, toporișcă, toporâie, toporâște, (Mold. și Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. băț. 7. v. peduncul. 8. v. pulpană. 9. v. trenă. 10. (fam.) codârlă. (Te rog să te așezi la ~ !) 11. v. sfârșit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arven-se) = barba-ursului, (reg.) brădișor, codâie, slăbănog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarbă-de-cositor, părul-porcului, (Transilv. și Maram.) perie; coada-cocoșului (Polygonatum) = (reg.) cerceluș, clopoței (pl.), cocoș, coada-mielului, coada-vacii, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâței (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescură, sclintiță, scrintee, iarba-gâștelor; coada-șoricelului (Achillea millefo-lium) = (înv. și reg.) prâsnel, (reg.) coada-hâr-țului, (Ban.) alunele (pl.), sorocină; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzișoară; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codină. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon și podalirius) v. papilionidă.

COÁDĂ

s. v. coardă, matcă, matiță, măsea, pipirig, scândură.

coádă

s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi

COÁD//Ă cozi

f. 1) (la animale) Parte terminală a coloanei vertebrale. ♢ A da din ~ a se linguși pe lângă cineva. A-și vârî (sau a-și băga) ~a a) a se amesteca în treburile altora; b) a se strecura peste tot. A călca pe cineva pe ~ a trezi mânia cuiva; a supăra. A pune ~a pe spinare a fugi de răspundere; a pleca lăsând toate în voia soartei. A pleca (sau a fugi sau a se duce) cu ~a între picioare (sau între vine) a pleca rușinat, fără a obține nimic. A scăpa scurt de ~ a ieși dintr-o încurcătură cu urmări neplăcute. A-i atârna cuiva ceva de ~ a-i atribui cuiva o vină; a-l acuza (pe nedrept) de ceva. A trage mâța de ~ a o duce greu; a trăi în sărăcie. Minciună cu ~ minciună mare. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a fi nedespărțit de cineva. 2) (la păsări) Smoc de pene de pe prelungirea coloanei vertebrale. ♢ A căuta ~a prepeliței a căuta ceea ce nu există. 3) (la pești, șerpi etc.) Partea posterioară a corpului. 4) Păr lung și des, împletit; cosiță. ♢ A împleti ~ (sau cosiță) albă a rămâne fată bătrână, nemăritată. 5) (la flori, fructe sau frunze) Formație vegetală prin care floarea sau fructul se leagă de ramură; peduncul. ~ de cireașă. ♢ Cozi de ceapă vârfurile tulpinii de ceapă verde. ~a-șoricelului plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, întrebuințate în medicină. 6) Partea alungită de la spatele unei rochii (care se târăște); trenă. 7) Parte a unui obiect de care se apucă cu mâna. ~a sapei. ♢ ~ de topor om care servește drept unealtă în mâna dușmanului; trădător. 8) rar Partea cu care se termină ceva; bucată de la sfârșitul unui lucru; margine; capăt; extremitate. ♢ ~a ochiului unghiul extern al ochiului. La (sau în) ~ pe ultimul loc. De la ~ de la sfârșit spre început. 9) Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva sau undeva. 10) astr.: Stea cu ~ cometă. ~ de cometă prelungire luminoasă a cometei. /<lat. coda

JÁLE²

s.f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca plantă ornamentală și medicinală, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.

JÁLE¹

s.f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ♢ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ♢ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s.f.] – Din sl. žalĩ.

JÁLE

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jaleș, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia silvestris) coada-vacii, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure. 3. (Stachys germanica) jaleș, (reg.) pavăză.

JÁLE

s. 1. dezolare, (pop.) jelanie, (înv. și reg.) tângă, (înv.) jalet. (Om plin de ~.) 2. v. tristețe.

JÁLE

s. v. doliu, linariță, salvie.

jále

(tristețe; plantă) s. f., g.-d. art. jálei

JÁLE¹

f. Stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situație disperată etc.; durere sufletească adâncă; jelanie. Cântec de ~. [G.-D. jalei] /<sl. žali

JÁLE²

f. Plantă semilemnoasă, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivată ca plantă etero-uleioasă, medicinală sau decorativă; salvie. /<ung. zsálya

JÁLEȘ,

jaleși, s.m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dințate și cu florile viu colorate (Salvia); plantă care face parte din acest gen. 2. Plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu frunze ovale și cu flori purpurii dispuse în spice (Stachys germanica). – Jale² + suf. -eș.

JÁLEȘ

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jale, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Stachys germanica) jale, (reg.) pavăză.

JÁLEȘ

s. v. coada-vacii, jale, salvie, urechea-porcului.

jáleș

s. m.

JALEȘ

m. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori purpurii dispuse în spice. /jale + suf. ~eș

SÁLBIE

s.f. v. salvie.

SÁLBIE

s. (BOT.; Salvia officinalis) jale, jaleș, salvie, (reg.) șerlai.

SÁLVIE,

salvii, s.f. (Bot.) Jale² (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s.f.] – Din lat. salvia.

SÁLVIE,

salvii, s.f. (Bot.) Jale² (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s.f.] – Din lat. salvia.

SÁLVIE

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jale, jaleș, salbie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia verticillata) (reg.) jaleș, năduf, buruiană-de-bubă, coada-mielului, cocean-căpresc, iarba-somnului, talpa-cucoanei, urechea-porcului. 3. (Salvia pratensis) (reg.) jale, coada-vacii, jaleș de câmp.

SÁLVIE

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jale, jaleș, salbie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia verticillata) (reg.) jaleș, năduf, buruiană-de-bubă, coada-mielului, cocean-căpresc, iarba-somnului, talpa-cucoanei, urechea-porcului. 3. (Salvia pratensis) (reg.) jale, coada-vacii, jaleș de câmp.

sálvie

s. f. (sil. -vi-e), art. sálvia (sil. -vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (sil. -vi-i-)

sálvie

s. f. (sil. -vi-e), art. sálvia (sil. -vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (sil. -vi-i-)

SÁLVI//E ~i

f. 1) Plantă erbacee cu flori divers colorate, cultivată ca plantă medicinală sau decorativă; jaleș. 2) Floare a acestei plante. [G.-D. salviei; Sil. -vi-e] /<lat. salvia

SÁLVI//E ~i

f. 1) Plantă erbacee cu flori divers colorate, cultivată ca plantă medicinală sau decorativă; jaleș. 2) Floare a acestei plante. [G.-D. salviei; Sil. -vi-e] /<lat. salvia

SALVIE,

salvii, s.f. În gastronomie, frunzele de salvie (Salvia officinalis) sunt folosite, mai ales în țările mediteraneene, drept condiment în preparatele din carne de vițel, de miel, în sosuri, umpluturi de cârnați, la pizza etc., precum și ca aromatizant pentru diverse băuturi (vermut, oțet), dându-le un gust și o aromă caracteristice acestor zone geografice.

SALVIE,

salvii, s.f. În gastronomie, frunzele de salvie (Salvia officinalis) sunt folosite, mai ales în țările mediteraneene, drept condiment în preparatele din carne de vițel, de miel, în sosuri, umpluturi de cârnați, la pizza etc., precum și ca aromatizant pentru diverse băuturi (vermut, oțet), dându-le un gust și o aromă caracteristice acestor zone geografice.

sálvie (sắlvii),

s.f. – Jale (Salvie pratensis). – Var. Mold. sălvie, șălvie, șalvie, salbie. Lat. salvia prin intermediul sl., cf. žalbija, rus. šalvija, pol. szałwija (Miklosich, Fremdw., 126; Cihac, II, 284), cf. și salbă, și mag. zsálya › jaleș, și Trans. șalie. Sl. explică mai bine var.; forma salvie, care nu apare popular, poate fi un împrumut din lat. științifică, în sec. XIX.

SÁLVIE

s.f. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii sau violete din familia labiatelor. [< lat. salvia].

SÁLVIE

s.f. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii sau violete din familia labiatelor. [< lat. salvia].

SÁLVIE

s. f. plantă erbacee ornamentală cu flori roșii sau violete, din familia labiatelor. (< lat. salvia)

SALVIE-CLEIOÁSĂ

s. v. cinsteț.

SĂLVIE

s. (BOT.) sălvie austriacă (Salvia austriaca) = (reg.) coada-lupului, urechea-porcului; sălvie de Etiopia (Salvia aethiopis) = (reg.) desfăcătoare, șerlai, tutunaș, iarba-sfântului-Ion.

URÉCHE

s. 1. (ANAT.) auriculă, pavilionul urechii, (rar) pâlnie, scoică. 2. v. auz. 3. v. toartă. 4. gaură, (prin Transilv.) toartă. (~ la acul de cusut.) 5. (BOT.) urechea-babei (Peziza aurantia) = urechiușă, (reg.) babă; urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium) = (reg.) lăutoare, urechelniță, ureche-tătărască; urechea-porcului (Salvia verticillata) = (reg.) jaleș.