tu
pron. – Pron.
personal,
pers. 2
sing. – Mr., megl., istr.
tu, mr.
tine. Lat.
tū (Pușcariu 1768; REW 8963), cf. vegl.
toi, it., fr., prov., cat., sp.,
port.
tu. Dat.
ție, forma atonă (î)ți, Mold.
ția (istr.
a ție);
acuz.
tine, înv.
tene (istr.
tire). Ca și în
cazul lui
-mi, -ți,
enclitic înlocuiește adj.
posesiv, întîi prin
mutarea complementului:
văd mîna ta ›
îți văd mîna ›
văd mîna-ți, și prin
extensiune într-un
anumit caz;
mausoleu-ți mîndru (Eminescu). Acest
uz este
pur literar.
Îți se
folosește și ca
dat.
etic, cf.
îmi, îi. – Der.
tutui, vb., după fr.
tutoyer.