definiția arvense definiție dex

arvense

găsește rime pentru arvense
Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: arvense
Cuvinte apropiate: arvense

COÁDĂ,

cozi, s.f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ♢ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ♢ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ♢ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ♢ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ♢ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ♢ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteaptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).

COÁDĂ

s. v. coardă, matcă, matiță, măsea, pipirig, scândură.

COÁDĂ

s. 1. cosiță, (reg.) gâță. (O fată care poartă cozi.) 2. mâner, (înv. și reg.) mănunchi, (Transilv.) dârjală, (Transilv. și Ban.) mânei, (prin Ban. și sudul Transilv.) mânel. (~ de seceră, de sapă.) 3. v. toartă. 4. cotor. (~ măturii.) 5. (reg.) coporâie, toporișcă, toporâie, toporâște, (Mold. și Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. băț. 7. v. peduncul. 8. v. pulpană. 9. v. trenă. 10. (fam.) codârlă. (Te rog să te așezi la ~ !) 11. v. sfârșit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arven-se) = barba-ursului, (reg.) brădișor, codâie, slăbănog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarbă-de-cositor, părul-porcului, (Transilv. și Maram.) perie; coada-cocoșului (Polygonatum) = (reg.) cerceluș, clopoței (pl.), cocoș, coada-mielului, coada-vacii, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâței (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescură, sclintiță, scrintee, iarba-gâștelor; coada-șoricelului (Achillea millefo-lium) = (înv. și reg.) prâsnel, (reg.) coada-hâr-țului, (Ban.) alunele (pl.), sorocină; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzișoară; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codină. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon și podalirius) v. papilionidă.

coádă

s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi

COÁD//Ă cozi

f. 1) (la animale) Parte terminală a coloanei vertebrale. ♢ A da din ~ a se linguși pe lângă cineva. A-și vârî (sau a-și băga) ~a a) a se amesteca în treburile altora; b) a se strecura peste tot. A călca pe cineva pe ~ a trezi mânia cuiva; a supăra. A pune ~a pe spinare a fugi de răspundere; a pleca lăsând toate în voia soartei. A pleca (sau a fugi sau a se duce) cu ~a între picioare (sau între vine) a pleca rușinat, fără a obține nimic. A scăpa scurt de ~ a ieși dintr-o încurcătură cu urmări neplăcute. A-i atârna cuiva ceva de ~ a-i atribui cuiva o vină; a-l acuza (pe nedrept) de ceva. A trage mâța de ~ a o duce greu; a trăi în sărăcie. Minciună cu ~ minciună mare. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a fi nedespărțit de cineva. 2) (la păsări) Smoc de pene de pe prelungirea coloanei vertebrale. ♢ A căuta ~a prepeliței a căuta ceea ce nu există. 3) (la pești, șerpi etc.) Partea posterioară a corpului. 4) Păr lung și des, împletit; cosiță. ♢ A împleti ~ (sau cosiță) albă a rămâne fată bătrână, nemăritată. 5) (la flori, fructe sau frunze) Formație vegetală prin care floarea sau fructul se leagă de ramură; peduncul. ~ de cireașă.Cozi de ceapă vârfurile tulpinii de ceapă verde. ~a-șoricelului plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, întrebuințate în medicină. 6) Partea alungită de la spatele unei rochii (care se târăște); trenă. 7) Parte a unui obiect de care se apucă cu mâna. ~a sapei. ♢ ~ de topor om care servește drept unealtă în mâna dușmanului; trădător. 8) rar Partea cu care se termină ceva; bucată de la sfârșitul unui lucru; margine; capăt; extremitate. ♢ ~a ochiului unghiul extern al ochiului. La (sau în) ~ pe ultimul loc. De la ~ de la sfârșit spre început. 9) Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva sau undeva. 10) astr.: Stea cu ~ cometă. ~ de cometă prelungire luminoasă a cometei. /<lat. coda

CORNÚȚ

, cornuți, s.m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -.

CORNÚȚ

s. (BOT.; Cerastium arvense) (reg.) canariță.

cornúț

s. m., pl. cornúți

CORNÚȚ ~i

m. Plantă erbacee târâtoare, având fructe de forma unor capsule cilindrice. /corn + suf. ~

MĂRGELÚȘĂ,

mărgelușe, s.f. Diminutiv al lui mărgea (1); mărgeluță. 2. Plantă erbacee mică, cu flori albe, albastre sau trandafirii (Lithospermum arvense). – Mărgea + suf. -ușă.

MĂRGELÚȘĂ

s. v. mei-păsăresc.

MĂRGELÚȘĂ

s. 1. v. mărgeluță. 2. (BOT.; Lithos-permum arvense) (reg.) mărgălușă, mărgăluță.

mărgelúșă

s. f., art. mărgelúșa, g.-d. art. mărgelúșei; pl. mărgelúșe

MĂRGELÚȘ//Ă ~e

f. (diminutiv de la mărgea) Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze alterne și cu flori albe, albastre sau trandafirii. /mărgea + suf. ~ușă

PAPANÁȘ

, papanași, s.m. 1. Preparat culinar făcut din brânză de vacă, ouă și făină sau griș, fiert în apă sau prăjit în grăsime. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole și cu flori mici, alburii sau trandafirii (Trifolium arvense). – Cf. papă1.

PAPANÁȘ

s. (mai ales la pl.) 1. (BOT.; Trifolium arvense) (reg.) cercură, clopoțel, cotocei (pl.), culbeceasă, ghizdei, mielușel, mâțișor, mâțucă, mohorel, motocei (pl.), pepenări (pl.), pepenei (pl.), pepeniță, pisici (pl.), pufușor, trifoi, coa-da-mâței, iarba-somnului. 2. (reg.) găluștele (pl.) (A mâncat ~i.)

papanáș

s. m., pl. papanáși

PAPANÁȘ ~i

m. Preparat culinar în formă de cocoloș sau de turtișoară, făcut din brânză de vacă amestecată cu ouă și făină (sau griș) și fiert în apă sau prăjit în grăsime. /cf. papă

PĂLĂMÍDĂ1,

pălămide, s.f. 1. Plantă erbacee perenă din familia compozitelor, cu tulpină înaltă, cu rădăcini adânci, cu frunzele întregi sau crestate, acoperite pe margini cu spini, care este foarte vătămătoare pentru semănături (Cirsium arvense). 2. Plantă erbacee bienală din familia compozitelor, cu frunze spinoase, păroase și cu flori roșii (Carduus crispus). – Din bg. palamida.

PĂLĂMÍDĂ2,

pălămide, s.f. Pește marin răpitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici și cu numeroși dinți pe fălci (Sarda sarda). ♢ Compus: pălămidă-de-baltă = pește mic cu corpul acoperit cu plăci osoase și cu spini (Pungitius platygaster). – Din ngr. palamídha.

PĂLĂMÍDĂ

s. v. ciulin, gălbinare, ghimpe, holeră, limba-oii, scai, scaiete, scai-galben, talpa-ursului.

PĂLĂMÍDĂ

s. (BOT.; Cirsium arvense) (reg.) crăpușnic, scaiete.

pălămídă

(bot., zool.) s. f., g.-d. art. pălămídei; pl. pălămíde

PĂLĂMÍD//Ă1 ~e

f. Pește marin răpitor de talie medie, albastru-negru pe spinare, cu înotătoare spinoase și cu mulți dinți. ♢ ~-de- baltă pește dulcicol de talie mică, cu cap fusiform, de culoare verde-gălbuie, cu pete negre, având spini dorsali și plăci osoase laterale. /<ngr. palamídha

PĂLĂMÍD//Ă2 ~e

f. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, ramificată, având frunze, de obicei, adânc crestate, spinoase împrejur, și flori de culoare liliachie, care crește prin semănături. /<bulg. palamida

pălămídă

, pălămíde, s.f. (reg.) despărțitură mică, în formă de cutie, în interiorul unei lăzi sau al unui dulap; chichiță.

PĂLĂMIDĂ,

pălămide, s.f. (Iht.) Pește marin, înrudit cu tonul, dar mult mai mic, prezent și în Marea Neagră, având carnea gustoasă și fără oase, foarte apreciat ca pește de consum (Sarda sarda); germ. Pelamide; se comercializează ca (engl.) bonito.

PUNGULÍȚĂ,

pungulițe, s.f. 1. Diminutiv al lui pungă; punguță. 2. Plantă erbacee de culoare verde-deschis, cu miros neplăcut, cu flori mici, albe, dispuse în inflorescență (Thlaspi arvense). – Pungă + suf. -uliță.

PUNGULÍȚĂ

s. 1. v. punguță. 2. (BOT.; Thlaspi arvense) (reg.) țășculiță, punga-popii, tășcu-ța-ciobanului, buruiana-viermelui.

PUNGULÍȚĂ

s. v. păstăioară, traista-cio-banului.

pungulíță

s. f., g.-d. art. pungulíței; pl. pungulíțe

PUNGULÍȚ//Ă ~e

f. (diminutiv de la pungă) Plantă erbacee cu tulpina erectă, având frunze înguste sagitale, flori mici, albe sau roz, rău mirositoare și fructe silicule. /pungă + suf. ~uliță

SCÂRȚÂITOÁRE

s. 1. v. morișcă. 2. hârâitoare. (Jucăria numită ~.) 3. (BOT.; Polycnemum arvense) troscoțel, (reg.) hericică, troscot-de-câmp.

SCÂRȚÂITOÁRE

s. v. scârț.

scârțâitoáre

s. f. (sil. -țâ-i-), g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

TROSCOȚÉL

s. (BOT.; Polycnemum arvense) scârțâitoare, (reg.) hericică, troscot-de-câmp.

TROSCOȚÉL

s. v. costrei, răculeț, troscot.
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar