definiția albei definiție dex

ALBÉI

s.m. Specie de iarbă albicioasă, cu fire tari și cu spic ramificat. – Alb + suf. -ei.

albéi

s. m.

a face din alb negru și din negru alb

expr. 1. a avea o mare putere de convingere. 2. a fi inconsecvent.

a fi mâncat ca alba de ham

expr. (pop.) a fi trecut prin multe, a fi experimentat / versat.

a-i ieși peri albi

expr. a-și face griji; a fi tracasat / suprasolicitat / stresat.

ALB, -Ă

, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ♢ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coadă) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♢ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ♢ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ♢ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S.m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S.n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ♢ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S.m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S.f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

ALB

adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. spermanțet; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) știubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)

Alb

≠ negru

alb

adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álbă, pl. álbe

alb

s. n.

ALB¹

n. 1) Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeață. ♢ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanță de această culoare. ~ul dinților. ♢ ~ul ochiului sclerotică. /<lat. albus

ALB² ~ă (~i, ~e)

1) Care are culoarea zăpezii. ♢ Carne ~ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de pește (răpitor). Noapte ~ă noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămâna ~ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua ~ă timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus

alb (álbă),

adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s.f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s.f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s.f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s.m. (specie de iarbă); albeț, s.m. (alburn); albețe, s.f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s.m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s.f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s.f.; albitură, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s.n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s.f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur.

álba

(zorii zilei) s. f. art.

álba

s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada

ÁLBĂ

s.f. Veche formă de poezie provensală. [< prov. alba, cf. lat. alba – zori].

*álbă

(cântec) s.f., g.-d. art. álbei; pl. álbe

Albă ca Zăpada

expr. (tox.) cocaină

ALBUL ÓCHIULUI

s. v. sclerotică.

APĂ-ÁLBĂ

s. v. albeață, cataractă.

ápă álbă

(cataractă) s. f. + adj.

ápă álbă

(cataractă) s. f. + adj.

BÂTLAN ÁLB

s. v. egretă, stârc alb.

BRAD,

brazi, s.m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ♢ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ♢ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.

BRAD

s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roșu (Picea abies) = molid, (reg.) târș, (Transilv.) sihlă.

BURUIANĂ-ÁLBĂ

s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

cal alb

expr. (tox.) heroină.

CEAPĂ-ÁLBĂ

s. v. praz.

CEAPĂ-ÁLBĂ

s. v. praz.

cec în alb

expr. (pub.) încredere absolută / necondiționată.

cusut cu ață albă

expr. neconvingător, vizibil fals.

doamna albă

expr. (tox.) heroină.

ERODIU ÁLB

s. v. egretă, stârc alb.

FERECĂ-ÁLBĂ

s. v. aglică.

FLUTURE-ÁLB

s. v. albiliță, fluture-de-varză.

flúture-álb

s. m.

FURNICĂ ÁLBĂ

s. v. termită.

FURNICĂ ÁLBĂ

s. v. termită.

iárbă-álbă

s. f.

iárbă-álbă

s. f.

LEMN-ÁLB

s. v. salcâm.

LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE

s. v. hurmuz.

MARELEÁLB

s. (ZOOL.) york mare. (~ este o specie de porci.)

MOLOTRU ÁLB

s. v. sulfină.

MUȘTÁR

s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de câmp, rapiță sălbatică. 2. (Si-napis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.

MUTĂTOÁRE

s. (BOT.; Bryonia alba) împărăteasă, (reg.) brei, curcubețea, tidvă-de-pământ.

NUFĂR

, nuferi s.m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p.restr. floarea acestor plante. – din ngr. núfaró.

NÚFĂR

s. (BOT.) 1. (Nymphaea alba) (livr.) nenufar, (rar) plumieră, (reg.) plută, plutniță, plămână-albă, tidvă-de-apă. 2. (Nuphar luteum) (livr.) nenufar, (reg.) plută, mai-de-apă, plămână-galbenă.

PLOP

s. (BOT.) 1. (Populus alba) plută. 2. (Populus nigra) (reg.) plopotaș, plută. 3. (Populus tremula) (reg.) plută. 4. (Populus canescens) (reg.) plută.

PLOP

, plopi, s.m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ♢ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ♢ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

plop alb

s. m. + adj.

POALĂ-ÁLBĂ

s. v. leucoree.

POALĂ-ÁLBĂ

s. v. leucoree.

poálă-álbă

s. f.

poálă-álbă

s. f.

PRAF ÁLB

s. v. cocaină.

PRONTOSIL ÁLB

s. v. sulfanilamidă.

RAPIȚĂ ÁLBĂ

s. v. muștar.

RAPIȚĂ ÁLBĂ

s. v. muștar.

ROTOȚELE-ÁLBE

s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.

ROTOȚELE-ÁLBE

s. pl. v. strănutătoare.

rotoțéle-álbe

s. f. pl.

SÁLCIE

s. (BOT.) 1. (Salix alba) (reg.) lozie, răchită. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchită, răchițică, (reg.) străvăț. 3. (Salix cinerea) zălog, (reg.) iovă, loză, răchită. 4. salcie pletoasă (Salix babylonica) = salcie plângătoare, (reg.) lozie, răchită, răchițică; salcie plângătoare (Salix babylonica) = salcie pletoasă, (reg.) lozie, răchită, răchițică.

SISINÉI

s. pl. (BOT.; Pulsatilla alba) (reg.) oiță, omeluțe (pl.), vișină-de-munte.

STÂRC ALB MÍC

s. v. bâtlan mic.

urs alb

s. m. + adj.

URZICĂ ÁLBĂ

s. v. sugel alb, urzică moartă.

URZICĂ ÁLBĂ

s. v. sugel alb, urzică moartă.