núntă (núnți),
s.f. –
Ceremonia de
căsătorie,
cununie. – Mr.
numtă, lumtă, megl.
nuntă, istr.
nuntę. Lat.
nuptiae (Pușcariu 1208;
Candrea-
Dens., 1260; REW 5999), cf. it.
nozze (
sard.
nuntas, nunsas,
cors.
nonza), prov.
nossas, fr.
noces. Fonetismul nu este
normal. S-a
căutat să se
explice rezultatul rom. prin
încrucișarea lat.
nuntiāre (Densusianu,
Hlr., 127) sau plecînd de la pl. *
nupți ›
nunți (Pușcariu; Byck-
Graur 25). Cipariu,
Arhiv., 469,
urmat de
Pascu,
Beiträge, 11; Philippide, II, 660 și Scriban
ar prefera să
pornească de la lat.
nupta,
ipoteză care un
înlătură problema.
Oricum,
trebuie să se
admită un
infix nazal *
nunptiae, fie prin
încrucișare cu
nuntiāre (cf. v.
sard.
nunça „întîlnire”), fie prin
simplă propagare; și de la pl.
numpți s-a
putut trece la
numți, mr.
nunți. Uz general (ALR, I, 254). Der.
nuntaș, s.m. (
invitat la
nuntă);
nunți (var.
nunti), vb. (a
face nuntă);
nuntit, s.n. (
nuntă). – Din
rom.
provine mag.
nunta (Edelspacher 20).