definiția lemnul definiție dex

a aduce la sapă de lemn

expr. a ruina, a distruge din punct de vedere financiar

frecție la picior(ul) de lemn

expr. gest sau acțiune inutilă, care nu poate îndrepta o stare de fapt / care nu poate ameliora o situație neplăcută.

LEMN,

(2, 3) lemne s.n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ♢ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ♢ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ♢ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum.

LEMN

s. (BOT.) lemn-câinesc (Ligustrum vulgare) = (reg.) mălin, măliniță, lemnul-câinelui; lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata) = (reg.) ciorânglav, iarbă-dulce, rădăcină-dulce; lemn-râios (Evonymus verrucosa) = salbă-râioasă, (reg.) vonicer, cerceii-babei (pl.); lemnul-bobului (Cytisus nigricans) = salcâm-galben, (reg.) bobițel, drob, grozamă-mare; lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum) = (reg.) alimon, lemnuș, iarba-lui-Dumnezeu; lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus) = (reg.) limbricariță, iarbă-sfântă, lemn-sfânt, lemnul-Domnului, poala-Maicii-Domnului; lemnul-vântului (Syringa josikaea) = (Transilv.) scumpie.

LEMN

s. v. arbore, copac, pom.

lemn

s. n., (bucăți de arbore, arbori) pl. lémne

LEMN ~e

n. 1) Parte dură a arborilor, constând dintr-un țesut compact sau fibros, aflat între scoarță și măduvă. 2) Material provenit din tulpina sau ramurile groase ale unui arbore tăiat și folosit în construcții sau pentru confecționarea diferitelor obiecte. 3) mai ales la pl. Trunchiuri, ramuri, crengi de copaci sau tufari tăiați și folosiți drept combustibil. ~e de foc. ♢ Ger de crapă ~ele ger cumplit. A rămâne ~ a rămâne încremenit. 4) : ~-câinesc arbust cu frunze mici, cu flori albe și fructe negre, cultivat în parcuri, pentru a forma garduri vii. ~ul-domnului arbust din familia compozitelor cu flori galbene și cu miros de lămâie. /<lat. lignum

lemn (lémne),

s.n. – 1. Buștean. – 2. Arbore. – 3. Trunchi, buturugă, ciot. – 4. Surcea, țandără, retezătură. – 5. Vreascuri, trunchiuri (de foc). – 6. (Înv.) Crucea lui Iisus. – 7. (Rar) Coșciug, sicriu. – Mr. lemnu, megl. lemu, istr. lęmnę. Lat. lĭgnum (Pușcariu 963; Candrea-Dens., 976; REW 5034; DAR), cf. it. legno, sp. leño, port. lenho. Sensul de „arbore” există și în lat. tîrzie și în it.; explicarea acestui sens prin influența sl. drĕvo (Șeineanu, Semasiol., 80; Rosetti, III, 99) este lipsită de fundament. Der. lemnuș, s.n. (bețișor de tac sau pușcoci de copil, întinzător al ferăstrăului de mînă; scoarță folosită drept colorant; Trans., fosfor); lemnușcă, s.f. (plantă, Lythrum salicaria); lemnos, adj. (de lemn, tare), cu suf. -os (după Pușcariu 965; Candrea-Dens., 978; REW 5033 și DAR, din lat. lĭgnōsus, cf. mr. limnos); lemnoasă, s.f. (varietate de struguri); lemniu, adj. (culoarea lemnului crud); lemnie, s.f. (plantă, Lythrum salicaria); lemnar, s.n. ( tăietor de lemne; tocător; daltă), cu suf. -ar (după REW 5032 și DAR, din lat. lĭgnārium); lemnar, s.m. (dulgher, tîmplar), cu același suf. (după Pușcariu 964; Candrea-Dens., 977 și DAR, din lat. lĭgnārius, cf. mr. limnar); lemnăreasă, s.f. (nevasta dulgherului); lemnărie, s.f. (tîmplărie, depozit de lemne; cherestea, lemne de construcție); lemnărit, s.n. (meșteșugul lemnarului; impozit pe dreptul de a tăia lemne); lemnamă, s.f. (mulțime de lemne), care pare să reproducă lat. lĭgnamen (DAR), se folosește în Banat; lemnet, s.n. (Olt., Banat, lemnărie, lemne multe), cu suf. -et; lemnitură, s.f. (Trans., armătură care susține galeria unei mine); înlemni (var. lemni), vb. (a înțepeni, a ajunge țeapăn; a rămîne stupefiat, a rămîne paf); lemnoșa (var. lemnoși), vb. refl. (a se face fibros). – Cf. untdelemn.

lemn

adj. invar. 1. prost, imbecil, cretin. 2. inert.

LEMN-ÁLB

s. v. salcâm.

LEMN-CÂINÉSC

s. v. părul-ciutei, salbă-moale, verigar.

LEMN-CÂINÉSC

s. v. crușân, salbă-moale, scoruș,vonicer.

lemn-câinésc

(bot.) s. n.

LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE

s. v. hurmuz.

LEMN-DE-ÁPĂ

s. v. canale.

LEMN-DÚLCE

s. v. răculeț.

lemn-dúlce

(bot.) s. n.

LEMN-DULCE

s.n. Plantă erbacee, comună în sudul Europei și în Orient (Glycyrrhiza glabra), ale cărei rădăcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor și a băuturilor; se comercializează sub formă de batoane, bucăți sau pudră. Din sirop de lemn-dulce, negru și vâscos, se fabrică dulciuri (spirale, bastonașe, bomboane), asemănătoare cu guma de mestecat, de culoare neagră și amărui. – Cf. germ. Süßholz (= lemn dulce); it. radice dolce (= rădăcină dulce).

LEMN-GÁLBEN

s. v. dracilă.

LEMN-PUCIÓS

s. v. scoruș, sânger.

LEMN-RÂIÓS

s. v. părul-ciutei, salbă-moale, verigar.

LEMN-SFÂNT

s. v. lemnul-maicii-domnului.

LEMNUL-BÓBULUI

s. v. salcâm galben.

LEMNUL-CÂINELUI

s. v. lemn-câinesc, părul-ciutei, salbă-moale, verigar, vonicer.

LEMNULDÓMNULUI

s. v. lemnul-maicii-dom-nului, pelin, rugină.

lémnul-Dómnului

(bot.) s. n.

limbă de lemn

expr. jargonul documentelor și al activiștilor de partid din perioada dictaturii comuniste.

pădúche-de-lémn

s. m.

sfrédelul-lémnului

s. n.

SPIRT DE LÉMN

s. v. alcool metilic, metanol.