urzícă (urzici),
s.f. –
Plantă din
familia urticaceelor (
Urtica dioica, U.
urens). – Mr.
urdzîca, megl.
urzică, istr.
urzikę. Lat.
urtῑca (Pușcariu 1840; REW 9090), cf. it.
ortica, prov., cat., sp.,
port.
ortiga, fr.
ortie. Trecerea lui
ti ›
zi este
anormală,
totuși cf. abruz.
ardica, sicil.
firdica, arag.
jordiga, (x)ordiga ‹ lat.
*urdica, care s-a
vrut să se
explice printr-o
contaminare cu gr. ἀδίϰη „urzică” (Meyer-Lübke,
ZRPh., VIII, 145; cf. Meyer,
Alb. St., IV, 114), sau, mai
puțin probabil, cu
ardere (Meyer-Lübke,
Archiv., CLXVI, 59; cf.
împotrivă Corominas, III, 583). – Der.
urzica, vb. (a
bate cu urzica);
urzicar, s.n. (
loc de
urzici; s.m.,
fluture, Vannesa urticae);
urzicea, s.f. (
varietate, de urzică,
Urtica urens);
urzicuță, s.f. (
verbină).
Urzicariu, s.n. (Trans.,
cearșaf) nu pare
clar. – Der. neol.
urticarie, s.f., din fr.
urticaire.