definiția baia definiție dex

BAIA

1. Com. în jud. Suceava, pe rîul Moldova; 6.460 loc. (1991). Începînd din sec. 13, aici a existat orașul B. (Civitas Moldaviae), care a funcționat ca atare pînă în sec. 18 (ultima mențiune în 1741). Important centru economic și capitală a Moldovei în timpul lui Bogdan I. În dec. 1467, Ștefan cel Mare a învins aici pe Matei Corvin, regele Ungariei. Importante vestigii istorice: ruinele bisericii catolice (1410), Biserica Albă (sec. 15-17) și biserica lui Petru Rareș (1532). 2. Com. în jud. Tulcea; 5.016 loc. (1991). Expl. de gresii și conglomerate. Stație de c.f.

BAIA DE ARAMĂ

, oraș în jud. Mehedinți, pe valea Bulbei, afl. al Motrului, în N Pod. Mehedinți; 5.807 loc. (1991). Expl. de pirite cuprifere. Ind. de expl. și prelucr. a lemnului (mobilă), mat. de constr., textilă (conf.) și alim. (produse alcoolice și de panificație). Centru pomicol. Pe terit. satului Bratilovu, care aparține de oraș, a existat un vechi centru minier, unde s-a exploatat aramă încă din vremea lui Mircea cel Bătrîn (1392), pînă în sec. 18. Localit. apare menționată documentar în 1581. Declarat oraș în 1968. Biserică (1699).

BAIA DE ARIEȘ

, com. în jud. Alba, pe Arieș; 4.974 loc. (1991). Expl. de min. auro-argentifere și complexe. Fabrică de conf. Produse alim.; prelucr. lemnului. Stație de c.f. În epoca romană, cel mai important centru de exploatare a aurului de pe valea Arieșului. Atestată documentar din 1352. Biserica din Deal (sec. 18).

BAIA DE CRIȘ

, com. în jud. Hunedoara, pe Crișu Alb; 3.556 loc. (1991). Expl. de cărbune brun (Țebea, Lunca Moților) și min. auro-argentifere (Căraci). Centru pomicol. Stație de c.f. În satul Căraci, biserică de lemn (sec. 17).

BAIA DE FIER

, com. în jud. Gorj, în zona subcarpatică din N Olteniei, pe valea Galbenu; 4.358 loc. (1991). Expl. de grafit și calcare. Cherestea. Vechi centru minier, menționat în 1480. Biserică (sec. 18). În N com. se găsește Peștera Muierilor (rezervație speologică și arheologică), cu numeroase urme de locuire din Paleoliticul mijlociu (vîrfuri de suliță lucrate în os). Centru turistic.

BAIA MARE

1. Depr. tectono-erozivă situată la poalele M-ților Gutîi, pe valea Săsarului (bazinul Someșului), cu largă ieșire spre C. Someșului (în NV). Supr.: 675 km². Relief de luncă, de terase și piemonturi cu alt. absolute între 140 și 320 m. Climă blîndă, de adăpost, cu temp. medie anuală de 9,4ºC și precipit. variabile (690-1.040 mm). Păduri de castan comestibil. Culturi de cereale; pomicultură (meri); viticultură; legumicultură. Creșterea animalelor. Expl. de min. complexe pe rama nordică a depr. Izv. minerale. Zonă turistică. 2. Municipiu în NV României, la poalele M-ților Gutîi, în depr. cu același nume, la 220 m alt., reșed. jud. Maramureș ; 154.094 loc. (1991). Aeroport. Cel mai important centru al ind. metalurgiei neferoase românești (aur, argint, plumb, zinc, cupru). Constr. de mașini unelte, accesorii și scule, de utilaj minier, de material rulant feroviar și rutier; mat. de constr. (cărămidă, faianță), prelucr. lemnului (mobilă, dogărie și butoaie), conf., produse alim. (morărit, panificație, prelucr. fructelor, preparate din lapte și carne). Filatură și țesătorie de bumbac. Universitate și colegiu tehnic, teatru de stat, filarmonică, muzeu istoric. Monumente: turnul-clopotniță (sec. 15), ridicat pe lîngă Biserica Sf. Ștefan, astăzi dărîmată; case (sec. 17), Biserica Sf. Treime și mănăstire minorită (sec. 18). Atestat documentar în 1327; din 1467 oraș liber regal; important centru minier, meșteșugăresc și cultural; aici au funcționat un colegiu reformat și un gimnaziu catolic (sec. 17). Declarat municipiu în 1968. – Colonia de pictură de la ~, grupare artistică întemeiată în 1896. Promova pictura în aer liber, în opoziție cu academismul. Din 1902 își continuă activitatea prin înființarea Școlii libere de Pictură; între 1927 și 1936 funcționează Școala de Pictură. Reprezentanți: Simion Corbul Holósy, Alexandru Ziffer, Eugen Pascu, Czóbel Béla, Andrei Mikolá, Petre Abrudan.

BAIA SPRIE

, oraș în jud. Maramureș, la poalele M-ților Gutîi, la 10 km E de Baia Mare; 16.993 loc. (1991). Expl. de min. neferoase și stație de flotație pentru prelucr. parțială a acestora; utilaj minier. Morărit și panificație; mat. de constr., conf., piel., prelucr. lemnului (cherestea, placaje, aglomerate din lemn). Centru pomicol. Casa iezuiților (sec. 16-17), biserică ortodoxă (sec. 18). Atestat documentar în 1329; important centru minier. Zonă turistică (pîrtie de schi lungă de 2.100 m). Teleferic.

BÁIE¹

, băi, s.f. I. 1. Scăldat, scaldă, îmbăiere. 2. Cadă, vas special de îmbăiat; feredeu. ♦ Apă de îmbăiat. ♢ Expr. Baie de sânge = cantitate mare de sânge pierdută de cineva; p.ext. măcel. ♦ Clădire cu instalații speciale de îmbăiere; p.restr. încăpere special amenajată pentru îmbăiere. 3. (Urmat de determinări) Expunere a corpului (gol), în scop igienic sau curativ, la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc. 4. Recipient în care se pune un lichid, o soluție chimică etc. în vederea unor operații tehnice; p.ext. lichidul, soluția chimică etc. în care se fac asemenea operații. II. (La pl.) Stațiune balneară. [Pr.: ba-ie] – Lat. bannea (= balnea). Cf. sl. banja.

BÁIE²

, băi, s.f. (Reg.) Mină¹ (din care se extrag mineralele). [Pr.: ba-ie] – Din magh. bánya.

BÁIE

s. 1. v. îmbăiere. 2. v. cadă. 3. baie de soare v. plajă.

BÁIE

s. v. closet, mină, ocnă, subteran, toaletă, vece.

báie

(îmbăiere, cadă, mină) s. f., art. báia, g.-d. art. băii; pl. băi

BÁIE băi

f. 1) Cufundare a corpului în apă (caldă), în alt lichid sau într-o substanță pulverulentă (cu scop igienic, curativ sau din plăcere). A face ~. 2) Apă (sau alt lichid) folosită pentru îmbăiat; scăldătoare. ♢ ~ de sânge a) cantitate mare de sânge, pierdută de cineva; b) vărsare de sânge; măcel. 3) Clădire sau încăpere special amenajată pentru îmbăiat. ~ publică. 4) Vas mare pentru îmbăiat; cadă. A se spăla în ~. 5) Expunere a corpului (gol) la acțiunea diferitor factori externi (în scopuri curative). ~ de aer. ~ de soare. 6) la pl. Localitate având izvoare cu ape termale sau minerale bune pentru tratamentul diferitelor boli; stațiune balneară. A pleca la băi. 7) Recipient servind la efectuarea diferitelor operații tehnice sau chimice cu ajutorul unor lichide și soluții. 8) Lichid sau soluție chimică folosite pentru efectuarea unor asemenea operații. ~ de galvanizare. ~ de developare. [Art. baia; G.-D. băii; Sil. ba-ie] /<sl. banja

BĂ͹

, băiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A face baie¹. – Din baie¹.

BĂͲ

, băiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A lucra într-o mină (de aur). – Din baie².

BĂÍ

vb. v. îmbăia, scălda.

băí

(a face baie, a lucra într-o mină) vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. băiésc, imperf. 3 sg. băiá; conj. prez. 3 sg. și pl. băiáscă

BĂIÁ

vb. v. alăpta, alinta, dezmierda, mângâia.

băiá

, băiéz, vb. I (reg.) 1. a hrăni, a alăpta. 2. a mângâia cu mâna, a alinta. 3. a naște. 4. a face baie.

BĂILE 1 MAI,

stațiune balneoclimaterică în NV României, la 8 km SE de Oradea (jud. Bihor). Izv. minerale termale (20-49ºC), bicarbonatate, sulfatate, calcice, slab radioactive, indicate în tratamentul afecțiunilor endocrine, reumatismale, post-traumatice, neurologice periferice și centrale, endocrine, metabolice și de nutriție. Sanatoriu de recuperare a copiilor cu deficiențe locomotorii. Aici se află Lacul Pețea (rezervație naturală, 4 ha), cu temp. constantă de 30ºC.

BĂILE FELIX

, stațiune balneoclimaterică internațională, situată în NV României, la 9 km SE de Oradea (jud. Bihor). Izv. cu ape minerale termale (20-48ºC), bicarbonate, sulfatate, calcice, sodice, ușor radioactive, indicate în tratamentul afecțiunilor neurologice, ginecologice, reumatismale etc.

BĂILE GOVORA,

oraș în jud. Vîlcea, pe rîul Hința, afl. al Govorei; 3.025 loc. (1991). Conf., țesături, preparate din carne. Stațiune balneoclimaterică permanentă, cu ape minerale clorosodice, iodurate, bromurate, magneziene, sulfuroase (descoperite în 1860) folosite în terapia afecțiunilor reumatismale, neurologice, periferice și centrale, respiratorii, digestive, urinare etc.; nămol terapeutic. Sanatoriu de profil de reumatologie și boli respiratorii pentru copii. În apropiere, în satul Govora, se află Mănăstirea Govora. Aici, domnul Matei Basarab a instalat o tiparniță de sub teascurile căreia a ieșit, în 1640, Pravila de la Govora. Declarat oraș în 1930.

BĂILE HERCULANE

, oraș în jud. Caraș-Severin, pe Cerna; 6.076 loc. (1991). Stațiune balneoclimaterică permanentă, cu ape termale (55ºC), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene, slab radioactive, cunoscute și folosite din epoca romană. Stațiunea este indicată pentru tratarea afecțiunilor reumatice, neurologice periferice, respiratorii, ginecologice, dermatologice etc. Este cea mai veche stațiune balneoclimaterică din România, atestată documentar ca atare din anul 153 î.Hr., sub denumirea Ad aquas Herculis sacras. Vestigiile arheologice din Peștera Hoților (la N de stațiune), atestă locuirea din Paleoliticul inferior pînă în epoca feudală. Muzeu de istorie.

BĂILE OLĂNEȘTI

, oraș în jud. Vîlcea, pe rîul Olănești, afl. al Oltului; 4.820 loc. (1991). Conf., mat. de constr. Stațiune balneoclimaterică cu ape minerale clorosodice, iodurate, sulfuroase, feruginoase, alcaline, magneziene, renumite în tratarea bolilor de ficat, stomac și rinichi. Climat sedativ de adăpost. Case populare de tip vîlcean, case de tîrgoveți din sec. 17-19, biserica Sf. Nicolae (1718). În apropiere, schitul Iezeru (sec. 16, refaceri din sec. 18). Atestat documentar în 1527; declarat oraș în 1950.

BĂILE TUȘNAD,

oraș în jud. Harghita, pe Olt, în S depr. Ciuc ; 2.079 loc. (1991). Stațiune balneoclimaterică cu ape minerale carbogazoase, feruginoase, clorosodice, calcice, magneziene, bicarbonate, folosite în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare, reumatismale, ale căilor urinare și ale tubului digestiv. Centru turistic (lacul vulcanic „Sfînta Ana”, tinovul Mohoș). Menționat documentar, ca așezare rurală, în 1421. Declarat oraș în 1968, dată pînă la care s-a numit Tușnad-Băi.