deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient.
adj. m. (sil. -ci-ent), pl. deficiénți; f. sg. deficiéntă, pl. deficiénte
s.m., pl. deficiénți
1) Care vădește deficiențe (organice sau mintale); cu deficiențe. Organism ~. Inteligență ~tă. 2) Care se caracterizează prin deficit; cu deficit. Recoltă ~tă. [Sil. -ci-ent] /<fr. déficient
adj. Care este în deficit, în pierdere, în pagubă; care produce mai puțin decât trebuie. // s.m. și f. Persoană cu unele defecte fizice sau psihice. [Pron. -ci-ent. / < fr. déficient, it. deficiente].
I. adj. în deficit; care produce mai puțin decât trebuie. II. s. m. f. cel care prezintă o insuficiență mintală, motrice sau senzorială. (< fr. déficient, lat. deficiens)
, deficiențe, s.f. Scădere, lipsă, greșeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ; absență a anumitor facultăți fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia.
s. f. (sil. -ci-en-), g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe
f. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; defect; meteahnă. 2) Lipsă a integrității anatomice sau funcționale a unui organ; defect. [G.-D. deficienței; Sil. -ci-en-] /<fr. déficience, lat. deficientia
s.f. Lipsă; scădere. ♦ Defect psihic sau (mai rar) fizic. [Cf. fr. déficience, it. deficienza, lat. deficientia].