băiát (băiéți),
s.m. –
1. Băiat de
serviciu; vînzător;
servitor. –
2. Tînăr,
flăcău. –
3. Bărbat. Cuvînt
obscur.
Sensul primitiv pare a fi
fost acela de „
hamal”; cf.
băiat „
picolo”,
băiat de prăvălie: intrase ca băiat într-o prăvălie (Basarabescu).
Dacă este într-
adevăr așa,
ar putea să se
identifice cu
vreun cuvînt lat. de
tipul baiulator „
hamal”;
pentru aceasta
ar trebui să se
presupună că
verbul baiulare a
suferit o
schimbare de
tipul *
bailare (
certificată de it.
baila) › *
bailiare ›
bailliare (
confirmată de Niermeyer 76; cf. it.
balia, care este
totuși modificare internă a it., Meyer-Lübke,
Ital., 54). Plecînd de la *
balliator, der. lui
băiat este
normală (cf.
împărat ‹
imperator). Este de
asemenea posibil să fie
vorba de un *
ba(i)liatus,
cum par să
indice calabr.
vajazzu „
slugă,
țăran”,
bajazza „
servitoare;
femeie ușoară”, lat.
med.
bailetus „
servitor”,
probabil rezultat al unei
contaminări cu
va(r)let și lat.
med.
baietus „
paj”,
atestat într-o
glosă irlandeză (Plummer,
Bull. Du Cange, I, 225); cf. și lat.
baiulus, de unde a
provenit ngr. βαϊουλος › ngr. βαιλας „
servitor”. Pe de altă
parte, este
posibil să
avem dovada existenței în
rom. a lui
*ba(i)liare „a
duce”,
datorită prezenței în bg., sb. a lui
bajat „(pîine)
greu de
mestecat”, care se
poate explica numai printr-un
sens primitiv, „
dus cu
sine,
transportat”,
provenind din
rom.
Confuzia semantică între „
servitor” și „
tînăr,
flăcău” este pe
cît de
generală pe
atît de
ușor de
explicat, cf. sp.
mozo, muchacho, fr.
garçon. În
orice caz, pare mai
puțin probabilă soluția admisă în
general (
Diez; Koerting 1163; Densusianu,
Rom., XXXIII, 275; REW 887; Pușcariu,
Dacor., IV, 808 și
Lr., 546; Rosetti, I, 163), și care
pleacă de la
același etimon,
dar urmînd o
evoluție semantică diferită. Această
explicație pleacă de la
prezența în
rom. a vb.
a băia „a
crește”,
slab reprezentat în
regiunea Banatului și în Hațeg (cf.
ALR, 235), și pe care
autorii menționați îl derivă din lat.
baiulare „a
duce, a
purta, a
crește” (cf.
balia „
doică”, de unde ngr. βαγία, βαϊα, prov.
baila „
doică”, fr.
bailler „a da”,
port.
baiular „ a mîngîia”), prin
intermediul acelorași modificări fonetice.
Dacă se
admite acest
punct de
vedere,
am avea în
băiat un
semantism paralel sp.
crío ‹
criar.
Totuși, această
ipoteză pare
inacceptabilă,
pentru că
a băia „a
crește” se
explică perfect în
cadrul limbii rom., plecîndu-se de la
a băia „a
îmbăia”,
fără a fi
nevoie să se
recurgă la
etimoane îndoielnice; și, de
asemenea,
pentru că
băiat este cuvînt de
uz cu
totul general, cu
excepția regiunii Crișanei și a
Banatului (
ALR 184):
adică este
necunoscut numai în
acea regiune în care se păstreză
a băia „a
crește”, ceea ce pare
împotriva logicii. În sfîrșit,
trebuie arătat că Hasdeu 2894,
urmat de Tiktin (cf. REW 913) și de
Candrea,
îl explică pe
băiat prin vb.
a (îm)băia, a
cărui dificultate a
fost indicată de
DAR. Der.
băiată, s.f. (Trans.,
fată);
băietan, s.m. (băiat,
flăcău);
băiețandru, s.m. (băiat,
flăcău);
băiețaș, s.m. (băiat,
copil);
băiețea, s.f. (Trans.,
fată);
băiețel, s.m. (
băiețaș);
băiețesc, adj. (de băiat);
băiețește, adv. (ca
băieții);
băiețică, s.f. (Trans.,
fată);
băiețică, s.m. (Mold., băiat);
băiețime, s.f. (
mulțime de
băieți);
băiețoi, s.m. (
vlăjgan);
băiețos, adj. (de băiat).