Definitia finul definitie DEX Online, dictionar roman

FIN¹, -Ă,

fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia finul

FIN², -Ă,

fini, -e, s.m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia finul

FIN

adj. 1. v. vaporos. 2. mărunt. (Nisip ~; sare ~.) 3. v. selecționat. 4. v. superior. 5. v. sensibil. 6. v. delicat. 7. v. ales. 8. v. delicat. 9. rafinat, subtil. (Nuanțe ~.)

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia finul

FIN

adj. v. binecrescut, civilizat, manierat, politicos.

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia finul

Fin

≠ grosolan, vulgar

Dictionar: Dictionar de antonime | definitia finul

fin

adj. m., pl. fini; f. sg. fínă, pl. fíne

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia finul

fin

s. m., pl. fini

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia finul

FIN¹ ~ă (~i

, ~e) m. și f. (în ritualul creștin) Persoană privită în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). /<lat. filianus

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia finul

FIN² ~ă

(~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denotă multă gingășie; plin de gingășie. Față ~ă. 3) Care se impune prin grosime foarte mică; foarte subțire (și transparent). Pânză ~ă. 4) Care se impune prin calitate foarte bună; de calitate superioară. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtări alese; manierat. 6) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o sensibilitate delicată; caracterizat prin nuanțe subtile. Aluzie ~ă. 7) (despre simțuri) Care vădește sensibilitate și rafinament; de acuitate puternică. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relații dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituală deosebită. Observație ~ă. /<fr. fin

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia finul

fin (fínă),

adj. – Delicat, gingaș, rafinat, mărunt, pur. – Mr. fin. It. fino, probabil prin filieră orientală (cf. ngr. φίνος, tc. fino, sb. fin), și în parte din fr. fin. – Der. finețe, s.f. (rafinament, delicatețe), format de la fr. finesse, pe baza paralelismului tristețe-tristesse.

Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia finul

fin (fíni),

s.m. – Băiat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in. Lat. *fῑlῑānus (Pușcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu, GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› fr. parrain) pe baza lui pater, cf. alb. fijan, it. figliano „copil alăptat de doică”. Este cuvînt curent (ALR, II, 218). Cf. și lat. *filēnus › prov. felen „nepot, ginere”. Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din lat. affinis) și Cihac, II, 717 (din alb.). Der. fină, s.f. (fată considerată în raport cu nașii ei); finie, s.f. (înrudire spirituală). Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407).

Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia finul