tálpă (-ắlpi),
s.f. –
1. Partea inferioară a
labei piciorului. –
2. Partea de dedesubt a încălțămintei. –
3. Branț. –
4. Partea de dedesubt a
ciorapului. –
5. Bîrnă,
placă de
bază, fundament. –
6. Fiecare din
cele două suporturi pe care alunecă
sania. –
7. Baza războiului de
țesut. –
8. Culată, suport la
patul puștii. –
9. Plaz,
călcîi de
plug. –
10. Laviță joasă la
casele țărănești. –
11. Parte inferioară,
bază. –
12. Clasă inferioară (mai
ales în expresia
talpa țării „
clasă țărănească”). –
13. Ceea ce este caracteristic, fundamental. Origine incertă. Se pune de
obicei în legătură cu mag.
talp, sb., bg.
talpa (Cihac, II, 530; Tiktin; Candrea; REW 8545a; Gáldi,
Dict., 97);
dar cf. friul.
talpe, comel.
talpa, care pare să postuleze un lat. *
talpa. Der.
tălpar, s.m. (Bucov.,
pantofi);
tălpănoagă (var.
tă(l)păl(o)agă), s.f. (
pantof vechi și deformat;
papuc;
galoș; înv.,
butuc de ocnaș; instrument de tortură;
labă,
picior), cu suf. expresiv -
o(a)gă (după Candrea, din mag.
talpalló);
talpaș (var.
talpoș), s.m. (infanterist, soldat al unui
corp de
infanterie organizat în Munt. în 1688), din mag.
talpás;
tălpălaș, s.n. (crestătură în
partea inferioară a unui trunchi), din mag.
talpalás (Candrea);
tălpui (var.
tălpălui), vb. (a pune
tălpi, a pingelui), var. din mag.
talpalni (
Pașca,
Dacor., X, 151);
tălpălar, s.m. (Mold., pielar de
tălpi);
tălpiță (var.
talpică, tălpigă, tălpăriță), s.f. (pedală la războiul de
țesut;
laviță joasă; schi);
tălpeț, s.n. (Olt., pedală);
tălpoaie, s.f. (suport,
bază; branț, talpă inferioară);
tălpoi, s.n. (suport, talpă,
placă de
bază);
tălpăși, vb. refl. (a o
șterge, a-și
lua tălpășița);
tălpășița, s.f. (
fugă, cărăbăneală);
tălbăcie (var.
tărbăcie), s.f. (Trans.,
lemne cu care se
leagă fînul în căruță).