definiția calce definiție dex

CÁLCE²,

s.f. 1. Oxid de calciu. 2. Material refractar obținut prin calcinarea carbonatului de calciu natural. – Din lat. calx, calcis.

CÁLCE¹,

călci, s.f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în formă de copită de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

CÁLCE¹,

călci, s.f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în formă de copită de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

CÁLCE²,

s.f. 1. Oxid de calciu. 2. Material refractar obținut prin calcinarea carbonatului de calciu natural. – Din lat. calx, calcis.

CÁLCE

s. v. var.

CÁLCE

s. v. oxid de calciu.

CÁLCE

s. v. var.

CÁLCE

s. v. oxid de calciu.

cálce

(chim.) s. f.

cálce

(bot.) s. f., pl. călci

cálce

(bot.) s. f., pl. călci

cálce

(chim.) s. f.

CÁLCE²

f. 1) Var nestins. 2) Material refractar obținut prin calcinarea calcarului. /<lat. calx, calcis

CÁLC//E¹

f. : ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, având tulpină ramificată la bază, flori mari galbene și frunze groase lucitoare, care crește prin bălți și locuri umede. /<lat. calx, calcis

CÁLC//E¹

f. : ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, având tulpină ramificată la bază, flori mari galbene și frunze groase lucitoare, care crește prin bălți și locuri umede. /<lat. calx, calcis

CÁLCE²

f. 1) Var nestins. 2) Material refractar obținut prin calcinarea calcarului. /<lat. calx, calcis

cálce (calce),

s.f. – Gălbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, și care înseamnă „plantă cu flori galbene”, cum sînt într-adevăr gălbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calțe (pentru țe › ce, cf. arici). În general se admite că acest cuvînt calce reprezintă lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Pușcariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însă semantismul este mai puțin clar.

cálce (calce),

s.f. – Gălbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, și care înseamnă „plantă cu flori galbene”, cum sînt într-adevăr gălbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calțe (pentru țe › ce, cf. arici). În general se admite că acest cuvînt calce reprezintă lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Pușcariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însă semantismul este mai puțin clar.

a călca cu dreptul

expr. a începe bine o acțiune.

a călca cu stângul

expr. a începe prost o acțiune.

a călca în noroc

expr. (eufem.) a călca din neatenție pe stradă etc. în materia fecală (de proveniență cel mai adesea canină).

a călca în străchini

expr. 1. a fi stângaci. 2. a face gafe.

a călca pe alături

expr. a comite infidelități conjugale.

a călca pe bec

expr. (d. femeile necăsătorite) a rămâne însărcinată.

a călca pe broască

expr. 1. (pop., iron.) a elimina gaze intestinale. 2. (intl., înv.) a avea ghinion.

a călca popește

expr. a fi mândru fără motiv, a-și da aere, a avea ifose.

a călca strâmb

expr. 1. a fi necinstit / incorect. 2. a comite infidelități conjugale.

a o călca la blană

expr. a accelera la maximum.

a o călca pe coadă

expr. a se grăbi, a accelera.

a-și călca pe inimă

expr. a face ceva împotriva propriei voințe.

CALCEA-CÁLULUI

s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.

CALCEA-CÁLULUI

s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.

CALCE-MÁRE

s. v. rostopască.

CALCE-MÁRE

s. v. rostopască.

CALCE-MÁRE

s. v. rostopască.

CĂLCÁ,

calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păși. ♢ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre bărbătușul păsărilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ♢ Expr. A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ♢ Expr. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.

CĂLCÁ

vb. v. asupri, colinda, cotropi, cutreiera, exploata, invada, împila, împovăra, încălca, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, parcurge, persecuta, prigoni, străbate, strivi, tiraniza, urgisi, vântura, zdrobi.

CĂLCÁ

vb. 1. v. păși. 2. a fecunda. (Cocoșul ~ găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. și Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (~ rufele.) 4. v. contraveni.

A călca

≠ a șifona, a respecta

călcá

vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 sg. și pl. cálcă, 1 pl. călcăm; conj. prez. 3 sg. și pl. cálce

A CĂLCÁ calc 1.

intranz. 1) A pune piciorul pe ceva sau undeva. ♢ ~ (sau a păși) cu stângul a) începe rău ceva; b) a fi prost dispus. ~ (sau a păși) cu dreptul a începe cu succes ceva. 2) A parcurge o distanță; a păși. ♢ ~ în străchini a) a fi stângaci; b) a face gafe. ~ (sau a păși) în vârful degetelor a merge atent, fără zgomote. ~ strâmb (sau alăturea cu drumul) a urma o cale greșită. ~ pe urmele cuiva a avea comportarea cuiva, reluându-i apucăturile. 2. tranz. 1) A trece cu pasul; a păși. ~ o groapă. ♢ A nu-i (mai) călca pragul cuiva a nu (mai) veni pe la cineva. 2) pop. (despre persoane) A veni pentru o vizită scurtă. 3) A strivi, apăsând cu picioarele. ♢ ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva. 4) (pământ, terenuri, iarbă etc.) A bătători cu picioarele. 5) pop. (despre bărbătușii păsărilor) A face să procreeze; a fecunda. 6) rar (țări, regiuni, drumuri etc.) A parcurge de la un capăt la altul; a străbate; a traversa. 7) (teritorii) A încălca, prădând și pustiind. 8) fig. (dispoziții legale) A neglija, comițând o abatere; a nu respecta; a încălca. 9) (obiecte de îmbrăcăminte, albituri etc.) A netezi cu fierul de călcat. /<lat. calcare

călcá (cálc, călcát),

vb. – 1. A pune piciorul pe jos, a păși. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neașteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu fierul de călcat. – 7. La păsări, a fecunda bărbătușul femela. – 8. La animale de tracțiune, a-și lovi picioarele, a și le răni, datorită faptului că au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dinții de ferăstrău. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie călcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Pușcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher „a călca (păsările)”. Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma că a călca și a încurca „a încîlci” sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de forțată a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. călcat, s.n. (călcătură, urmă); călcător, s.n. (presă, teasc; pedală, de ex. cea a mesei dulgherului sau a războiului de țesut; pilă pentru a rostui dinții ferăstrăului); călcătoreasă, s.f. (femeie care are meseria de a călca rufe); călcătorie, s.f. (atelier de călcat rufele); călcătură, s.f. (pas, mers; urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Pușcariu 255 și Candrea-Dens., 220 propun totuși, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibilă; încălca, vb. (a viola, a nu respecta); încălcător, adj. (infractor; invadator).

călca

, calc v.t. 1. a vizita pe cineva fără a-l înștiința în prealabil. 2. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 3. (întl.) a da o spargere. 4. (intl. – d. polițiști) a face o razie / o descindere etc. inopinată.