definiția pasul definiție dex

a da cu pasul

expr. a pleca pe furiș.

a face pași

expr. 1. a pleca. 2. (d. obiecte) a dispărea, a fi furat.

ciocu’ mic și pasul mare

expr. (adol.) taci și pleacă!

PAS²,

pasuri, s.n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (Înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.

PAS³,

(1) pași, s.m., (II) pasuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă: p. gener. distanță mică. ♢ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ♢ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ♢ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ♢ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ♢ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ♢ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinții și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S.n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ♢ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.

PAS³,

(1) pași, s.m., (II) pasuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă: p. gener. distanță mică. ♢ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ♢ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ♢ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ♢ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ♢ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ♢ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinții și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S.n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ♢ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.

PAS

s. 1. (înv. și reg.) pășitură. (Are ~ul mare.) 2. v. mers. 3. (TEHN.) (înv. și reg.) pasnic, (reg.) pășar. (~ul dulgherului.)

PAS

s. v. act, acțiune, compas, faptă, pașaport, progres.

PAS

s. (GEOGR.) strâmtoare, trecătoare, (pop.) plai, strungă, (reg.) obârșie, (înv.) potecă, strâmtură. (~ul Oituz.)

PAS

s. v. act, acțiune, compas, faptă, pașaport, progres.

PAS

s. 1. (înv. și reg.) pășitură. (Are ~ul mare.) 2. v. mers. 3. (TEHN.) (înv. și reg.) pasnic, (reg.) pășar. (~ul dulgherului.)

pas

(geogr., tehn.) s. n., pl. pásuri

pas

(mișcare) s. m., pl. pași

PAS⁴ ~uri

n. (la roata dințată) Distanța dintre doi dinți alăturați. /<lat. passus

PAS² ~uri

n. Cale naturală de trecere între doi munți sau între două șiruri muntoase; trecătoare; defileu. /<germ. Pass, fr. pas

PAS³ pași

m. 1) Mișcare pe care o fac picioarele în timpul mersului. ♢ La tot ~ul (sau la fiecare ~) a) peste tot; b) la orice mișcare. Pas cu ~ puțin câte puțin; treptat. A nu da nici un ~ înapoi a nu ceda nimic. A face un ~ greșit a comite o greșeală. A face primul ~ (sau primii pași) a fi la început de cale; a-și face debutul. 2) Distanța dintre picioare când se face o mișcare deplină cu piciorul înainte, înapoi sau în lături. ♢ La un ~ foarte aproape; în preajmă. 3) Unitate de măsură a lungimii egală cu o asemenea distanță. 4) Mod de a merge; fel de a umbla; mers; umblet. ♢ ~ alergător mers în fugă. La ~ fără grabă. ~ de vals mișcare ritmică a picioarelor specifică valsului. A-și lungi (sau a-și grăbi, a-și iuți) ~ul a merge mai repede; a se grăbi. A-și încetini ~ul a merge mai încet. A ține ~ul (cu cineva sau cu ceva) a) a păstra ritmul mersului (cu cineva); b) a fi la nivel (cu cineva sau cu ceva). A merge (sau a fi) în ~ cu vremea a corespunde cerințelor vremii. 5) Zgomot produs de cineva în timpul mersului. Se aud pași. 6) Urmă lăsată de picior în timpul mersului. Pași de copil. 7) Acțiune întreprinsă în direcția soluționării unei probleme. 8) fig. Etapă în desfășurarea unui proces sau a unui fenomen. Revenirea la tradiții constituie un ~ înainte în dezvoltarea culturii naționale. /<lat. passus

pas (pasuri),

s.n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incertă. Tiktin crede că-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centură” sau de ambele în același timp. Cea de a doua explicație este mai probabilă, avînd în vedere pe pașnic, s.n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. păsui, vb. (a trasa cercuri).

pas (pasuri),

s.n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incertă. Tiktin crede că-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centură” sau de ambele în același timp. Cea de a doua explicație este mai probabilă, avînd în vedere pe pașnic, s.n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. păsui, vb. (a trasa cercuri).

pas (páși),

s.m. – 1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva. Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s.f. (așteptare, amînare); păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa); propăși, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propășire, s.f. (progres); propășitor, adj. (progresiv); depăși, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s.n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s.f., din fr. passe; pasaj, s.n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s.m.; paspoal, s.n., din fr. passe-poil; pașaport, s.n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (‹ it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ș nu e clar; influența rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); pașaportar, s.m. (supus străin); pașuș, s.n. (Trans., Olt., înv., pașaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas.

PAS¹

s.n. Porțiune de lungime constantă care se repetă în lungul sau în latul unui sistem tehnic. ♦ Pas de dințare = distanța dintre elementele de același fel a doi dinți consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze; pas de filet = distanța dintre două puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl. -suri. / < fr. pas].

PAS²

s.n. Drum îngust între munți; trecătoare. V. defileu. [Pl. -suri. / < germ. Pass, fr. pas].

PAS²

s. n. 1. distanță care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui șurub, măsurată paralel cu axa de rotație. o ~ de dințare = distanța cuprinsă între planurile mediane a doi dinți consecutivi ai unui pinion sau ai unei roți dințate. 2. (inform.) operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanță creată între un părinte și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. (< fr. pas)

PAS³

s. n. 1. drum îngust între munți; trecătoare. 2. șenal navigabil. (< fr. pas, germ. Pass)

PASUL-DRÓPIEI

s. v. ghimpe, scaiete, scai-ghim-pos.

PĂS,

păsuri, s.n. Durere (sufletească) greu de suportat; suferință, chin; necaz, supărare; grijă; împrejurare dificilă, impas. *. Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.

PĂS

s. 1. necaz, supărare. (Și-a spus pe îndelete ~ul.) 2. v. chin.

PĂS

s. v. frământare, grijă, îngrijorare, neliniște, temere.

păs

s. n., pl. păsuri

PĂS ~uri

n. Durere sufletească apăsătoare. ♢ Fără ~ fără griji; nepăsător; indiferent. /<lat. pensum

păs,

pắsuri, s.n. (reg.) 1. greutate pentru apăsat brânza sau varza din putină. 2. durere sufletească, suferință, chin; necaz, supărare, nemulțumire; grijă, împrejurare dificilă, impas. 3. boală; astmă.

păs (pắsuri),

s.n. – Greutate, neliniște, povară. Lat. pensum „povară” (Pușcariu 1279; Candrea-Dens., 1348; REW 6394), cf. it., sp., port. peso, prov., cat. pes. Semantismul este normal, cf. sp. și Bogrea, Dacor., IV, 411. – Der. păsa, vb. (a cîntări, a împovăra, a copleși; a durea, a supăra; a avea importanță, a îngrijora), direct din lat. pensare (Pușcariu 1277; Candrea-Dens., 1347; REW 6391), cf. it. pesare, prov., sp., port. pesar, fr. peser (pentru ultimul sens, cf. calabr. mi pisa „îmi displace”); nepăsare, s.f. (indiferență, apatie); nepăsător, adj. (indiferent, impasibil); pasă-mi-te, adv. (după cîte se vede), formație obscură, pe care Candrea o deduce din îmi pasă „mă privește”, cu suf. bg. -mi-te, explicație aparent insufientă. – Cf. apasa.

PÂȘ³

s.m. v. pârș.

PÂȘ²

interj. v. piș¹.

PÂȘ¹

interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.

PÂȘ

s. v. cep.

pâș(-pâș)

interj.

PÂȘ

interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a imita zgomotul produs de mersul ușor sau în vârful picioarelor). /Onomat.

pâș⁴,

pâșuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.

pâș³,

pâșuri, s.n. (reg.) 1. adaos făcut la un dulap care e prea scurt. 2. tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale ușilor. 3. crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei.

pâș²

, pâși și pâșuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grâu, de secarâ). 2. cocean de porumb.

pâș¹

, pâși, s.m. (reg.) om tăcut și rău, care privește pe sub sprâncene.

pîș

interj. – Reproduce sunetele mersului silențios. – Var. pîșa. Creație expresivă, cf. fîș, pis, hîș. Relație cu păși „a merge” (Candrea) este improbabilă și se bazează numai pe încrucișarea ambelor cuvinte în var. pîși „a merge”. – Der. pîșcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîșcîi; pîșcîială, s.f. (demonstrație de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) și pe care Scriban le pune în mod greșit în legătură cu pîrsni; pîșpîi, vb. (a murmura, a șopti); pîșpîială, s.f. (șoaptă); pîșpîitor, adj. (șoptitor; înv., băgăcios, turbulent).