definiția pali definiție dex

PALÍ

s.m. Limbă veche, indo-europeană, folosită astăzi ca limbă liturgică budistă și ca limbă de cultură în India, Sri Lanka, Birmania, Thailanda. – Din fr. pali.

PÁLI

s.m. Veche limbă de cultură în Sri Lanka, derivată din sanscrită. [< fr. pali].

PÁLI²

s. m. veche limbă indo-europeană, derivată din sanscrită, folosită și astăzi ca limbă liturgică budistă și ca limbă de cultură în India, Sri Lanka, Birmania și Thailanda. (< fr. pali)

PALI¹-/PALIM-/PALIN-

elem. „îndărăt, din nou, repetat”. (< fr. pali-, palim-, palin-, cf. gr. palin)

PAL²,

paluri, s.n. Material lemnos sub formă de placă obținut prin presarea de lemn în combinație cu diferiți lianți. – Din inițialele p[lacă] + a[glomerată din] + l[emn].

PAL¹, -Ă,

pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, despre surse de lumină sau despre corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

PAL

adj. 1. v. estompat. 2. v. slab.

PAL

adj. v. galben, îngălbenit, palid.

Pal

≠ aprins, țipător, viu, violent

pal

s. n., pl. páluri

pal

adj. m., pl. pali; f. sg. pálă, pl. pále

PAL ~ă (~i, ~e)

v. PALID. /<fr. pâle

pal (pálă),

adj. – Palid. Fr. pâle; folosit numai în poezie. E dubletul lui palid, adj. (galben la față), din it. pallido. – Der. păli, vb. (a se face palid), din fr. pâlir (cf. mr. pălescu, din lat. pallēre, P. Papahagi, Jb., XII, 101; Pascu, I, 140); paliditate, s.f., din it. pallidità; paloare, s.f., din fr. pâleur.

PAL, -Ă

adj. Palid. ♦ (Fig.) Fără strălucire, șters; searbăd; (despre lumină) slab. [< fr. pale].

PAL¹

s. n. material lemnos, placă, prin presarea rumegușului de lemn cu diferiți lianți. (< p/lacă/ + a/glomerată din/ + l/emn/)

PAL², -Ă

adj. 1. palid. 2. (fig.) fără strălucire; searbăd; (despre lumină) slab. (< fr. pâle)

PĂLͲ

, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

PĂL͹

, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ♢ Tranz. Soarele pălește plantele – Din sl. paliti.

PĂLÍ

vb. v. ofili.

PĂLÍ

vb. a (se) îngălbeni, (înv. și reg.) a (se) serbezi. (A ~ de emoție.)

PĂLÍ

vb. v. ajunge, arde, arunca, atinge, azvârli, bronza, culca, da, dărâma, doborî, dogori, frige, izbi, înnegri, întinde, lovi, lungi, nimeri, ochi, pârjoli, pârli, pocni, prăbuși, prăji, prăvăli, răsturna, trage, trânti.

pălí

(a (se) lovi, a deveni palid) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 sg. și pl. păleáscă

A PĂL//͹ ~ésc 1.

tranz. 1) A atinge brusc și cu putere (intenționat sau din întâmplare); a lovi. ♢ A-l ~ norocul (pe cineva) a) a se bucura pe neașteptate de o favoare a sorții; b) a fi pus în situația de a face ceva contrar voinței sale. 2) fig. (despre sentimente, stări, gânduri etc.) A cuprinde brusc și în întregime; a pune stăpânire în chip năvalnic; a năvăli; a năboi; a copleși; a năpădi; a podidi. 2. intranz. 1) (despre surse de căldură) A emana radiații fierbinți, raspândind căldură foarte mare; a arde; a pârli; a pârjoli; a dogori; a frige. 2) (despre plante) v. A SE PĂLI. /<sl. paliti

A PĂL//Ͳ ~ésc

intranz. 1) (despre persoane sau despre fața lor) A deveni palid. 2) (despre surse de lumină) A străluci tot mai slab; a pierde din intensitate. /<fr. pâlir

A SE PĂL//Í mă ~ésc

intranz. 1) (despre oameni sau despre animale) A-și încălzi corpul (la soare sau la foc). 2) (despre plante, fructe, legume) A-și pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji; a se ofili. 3) pop. A se atinge cu putere (de ceva); a se lovi; a se izbi. /<sl. paliti

pălí²,

pălésc, vb. IV (reg.; despre iarbă, fân) a așeza în pale; a pălui.

pălí (pălésc, pălít),

vb. – 1. A arde. – 2. (Refl.) A se arde, a se pîrli. – 3. (Refl.) A se încinge, a se usca, a se consuma. – 4. A se veșteji, a se ofili. – 5. A emite căldură. – 6. A trage cu arma, a lovi, a ținti, a ochi. – 7. A surprinde. – 8. A surveni, a veni pe neașteptate. – Mr. pălescu, pălire, megl. palés, păliri. Sl. paliti, palją „a arde” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Miklosich, Lexicon, 553; Cihac, II, 249), cf. bg. palja, cr. paliti. – Der. pală (mr. pală), s.f. (adiere, val; șir, rînd, serie; postată, porție de paie care se apucă cu furca; strat de cărămizi, de tencuială; capriciu, toană), cf. ceh. pala „arșiță”, alb. paljë „serie”, mag. palla „șir de iarbă cosită” (der. din lat. *palula, Giuglea, Dacor., II, 819 nu e posibilă, cf. REW 6154); palie, s.f. (suflare, adiere), cuvînt folosit de D. Zamfirescu, poate în mod greșit, în loc de pală; Pălie, s.f. (sărbătoare de Sf. Ilie, 20 iulie, respectată datorită fricii de foc și de ardere a recoltelor); palici, s.n. (ardere; Mold., pahar de țuică); palincă, s.f. (Trans., țuică), din slov. palinka, cf. mag. pálinka, bg. palink, pol. palenka; păliciune (var. pălitură), s.f. (ardere); păliș, adv. (Olt., oblic); pălișat, adj. (Olt., oblic); paliz, s.n. (înv., apoplexie). Scriban, Arhiva, XV, 445 și REW 6166 par să confunde pe păli „a arde” cu păli „a se face palid”, care este neol. Cf. pălăi și der. sale expresive.

PĂLÍ

vb. intr. 1. a deveni palid la față. 2. a-și pierde strălucirea. (< fr. pâlir)