definiția serbezi definiție dex

SERBEZÍ

vb. v. decolora, ieși, îngălbeni, păli, spălăci.

SEÁRBĂD, -Ă,

serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec.

SEÁRBĂD

adj. 1. dulceag, fad, insipid, (rar) spelb, (Transilv.) lihod, (Bucov.) lânced. (O mâncare ~.) 2. v. fad. 3. v. inexpresiv.

SEÁRBĂD

adj. v. acrit, acru, alterat, anost, banal, bătut, buhăit, descompus, fermentat, galben, împuțit, înăcrit, îngălbenit, monoton, neinteresant, nesărat, pal, palid, placid, plicticos, plictisitor, prins, puhav, slab, spălăcit, stins, stricat, umflat, uniform.

Searbăd

≠ expresiv, gustos

seárbăd

adj. m., pl. sérbezi; f. sg. seárbădă, pl. sérbede

SEÁRBĂD ~ă (sérbezi, sérbede)

1) (despre alimente) Care este fără gust. 2) (despre persoane) Care nu are vlagă; palid la față. 3) fig. Care plictisește; monoton. /<lat. exalbidus

seárbăd (-dă),

adj. – 1. Fără gust, neplăcut, flasc. – 2. Insipid, nesărat, fad. – 3. Palid, decolorat, pricăjit. – Var. sarbăd, s(e)arbed. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. fervĭdus „cald”, deoarece mîncarea se strică sub efectul căldurii, cf. încins. Schimbarea lui f › s nu este normală și pare greu de explicat; poate se datorează unei forme intermediare; *sfearbăd, cu s- expresiv, redus ca în sfii › sii. Ultimul sens este normal, cf, sp. desazonada „flasc” și „indispus”, dar nu este de uz popular și ideea de culoare este și nepotrivită, absolut secundară astfel că e o greșeală de metodă să se caute originea cuvîntului pornind de la această idee. Cu toate astea, așa au încercat să-l explice diferiți cercetători, pornind de la lat. *subalbidus „albicios” (Candrea, Éléments; REW 2934, art. suprimat) sau **exalbidus (Pușcariu 1521; Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Iordan, Dift., 153; Rosetti, II, 122). – Der. din lat. *salvidus, de la salvia (Loewe 39) nu este mai ușoară. Legătura cu alb. tharpëd nu este clară: dar trebuie să fie remarcat că th alb. poate reproduce întocmai un f lat. Der. serbezi (var. sărbezi), vb. refl. (a deveni searbăd; a fi indispus), cf. înfierbăza, care se explică tot prin fervĭdus (Capidan, Dacor., III, 758; REW 3265aN); sărbușcă, s.f. (Mold., terci pregătit cu lapte acru).

SEÁRBĂD, -Ă

, serbezi, -de, adj. (Despre alimente) Fără gust, fad; (fig.) plicticos, monoton.

SERBÁ,

serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

SERBÁ

vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a sărbători, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de la căsatorie.) 2. a comemora, a sărbători. (~ un mare eveniment.)

serbá

vb., ind. prez. 1 sg. serbéz, 3 sg. și pl. serbeáză

A SERB//Á ~éz 1.

tranz. (evenimente importante, zile memorabile) A marca printr-o solemnitate; a sărbători; a celebra. 2. intranz. A ține sărbătoare; a prăznui. /<lat. servare

serbá (-béz, -át),

A celebra, a comemora, a sărbători. – Var. sărba. Lat. servāre (Pușcariu 1582; REW 7872), cf. it. serbare, prov., cat., v. sp. servar. – Der. serbare, s.f. (festivitate, petrecere); sărbătoare (mr. sărbătoare, megl. sîrbătoare), s.f. (zi festivă, petrecere), din participiul serbat cu suf. -oare ca scăldătoare, cîntători etc. (după Pascu, I, 151 și Densusianu, GS, II, 310, din lat. *servatoria); sărbători, vb. (a celebra); sărbătoresc, adj. (festiv).