întregimi, s.f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ♢ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.
s. f., g.-d. art. întregímii; pl. întregími
f. Însușirea a ceea ce este întreg; deplinătate; integritate. ♢ În ~ cu totul; complet. /întreg + suf. ~ime