definiția focului definiție dex

a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz

expr. a se lăuda înainte de reușită.

a-i da

(cuiva) lămâița în foc expr. (er. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.

a-i da tărâța în foc

expr. (er.) 1. (d. femei) a juisa. 2. (d. bărbați) a ejacula.

a împușca doi iepuri dintr-un foc

expr. a atinge două obiective, a realiza două lucruri dintr-o singură acțiune.

a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții

expr. a înjura foarte urât.

a lua

(cuiva) porumbul de pe foc expr. a dejuca planurile (cuiva); a-i juca (cuiva) o festă.

a se juca cu focul

expr. a se expune în mod inutil unui risc; a-și asuma riscuri mari.

a-și da foc la valiză

expr. a face o gafă ireparabilă, cu consecințe neplăcute.

CAR DE FÓC

s. v. locomotivă, mașină, tren.

de mama focului

expr. cu intensitate; cu pasiune.

FOC²

, focuri, s.n. Pânză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc.

FOC¹

, focuri, s.n. I.1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ♢ (În exclamații sau imprecații, adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ♢ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ♢ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva sa întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute, etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute, etc.) A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ♢ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „ foarte ”) Jucării frumoase foc. ♢ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă, etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios, etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ♢ Expr. A trece (o țară, un oraș, etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ♢ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ♢ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ♢ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ♢ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ♢ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ♢ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ♢ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. – Lat. focus.

FOC

s. v. ardoare, avânt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire, scarlatină.

FOC

s. 1. v. incendiu. 2. foc bengal v. foc de artificii; foc de artificii = foc bengal. 3. v. împușcătură. 4. salvă. (~ de artilerie.)

foc

(ardere; pânză de la prora navei) s. n., pl. fócuri

FOC¹ ~uri

n. I. 1) Degajare simultană de căldură și de lumină cu producere de flăcări. ~ olimpic. 2) Material combustibil aprins (cu scopul de a căpăta căldură și lumină). A se încălzi la ~. ♢ A lua (sau a prinde) ~ cu gura pentru cineva a face tot posibilul și imposibilul pentru cineva. A sta ca pe ~ a fi neliniștit sau grăbit. A se teme ca de ~ a se teme foarte tare. Până nu faci ~, nu iese fum orice zvon cuprinde și un grăunte de adevăr. 3) Dispozitiv de ardere. Plită cu patru ~uri. 4) Nimicire a bunurilor materiale prin ardere (în flăcări). ♢ ~ și pârjol mare prăpăd; dezastru. A trece (o țară, o regiune etc.) prin ~ și sabie a distruge complet prin incendii cu forțe armate (o țară, o regiune etc.). 5) fig. Strălucire vie, luminoasă (asemănătoare unei flăcări). ~ul diamantelor. ~ul din privire. 6) pop. Descărcare a unei arme; împușcătură. ~ de artilerie. ♢ A fi (sau a sta) între două ~uri a se afla într-un loc, fiind amenințat de pericol din două părți. 7) Sursă de lumină care servește drept semnal (în navigație). 8) Pânză de formă triunghiulară de la prora unei nave susținută de bompres. II. (în exclamații glumețe sau în blestemuri) Ardă-l (sau arză-l) ~ul să-l ardă! Bat-o ~ul! /<lat. focus

FOC² ~uri

n. I. 1) Senzație de arsură în interiorul corpului, cauzată de o boală. 2) Ardoare a sentimentelor; înflăcărare deosebită. ~ul tinereții. 4) fig. Discuție aprinsă în contradictoriu. ♢ A turna gaz în (sau pe) ~ a agrava o neînțelegere. II. (urmând un adjectiv, îi atribuie valoare de superlativ absolut) Scump ~. Urat ~. Frumos ~. ♢ (Frumos, urat etc.) de mama ~ului grozav, strașnic (de frumos, de urât etc.). /<lat. focus

foc (fócuri),

s.n. – 1. Ardere cu flacără și căldură. – 2. Incendiu, rug. – 3. Împușcătură, salvă. – 4. Cămin, vatră. – 5. Strălucire. – 6. Arsură, usturime. – 7. Ardoare, violență, avînt. – 8. Nenorocire, necaz, calamitate, chin. – 9. (Adv.) Cumplit, îngrozitor, teribil. – 10. (Arg.) Pistol. – Mr., megl. foc, focuri, istr. foc, focure. Lat. fŏcus (Diez, I, 192; Pușcariu 635; Candrea-Dens., 627; REW 3400; DAR), cf. it. fuoco, prov. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, port. fogo. Pentru sensul 8, cf. calabr. focu amaru „nenorocire, calamitate”. Der. focar, s.n. (rug; nenorocire, calamitate), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 628, REW 3398 și DAR, din lat. fōcārium), înv., s-a readaptat modern după fr. foyer, cu sensul tehnic de „proiector, reflector”; focăr(a)ie, s.f. (rug, incendiu); focărițe, s.f. pl. (Trans., chibrituri); focos, adj. (înflăcărat); focuit, adj. (Trans., nenorocit); înfoca, vb. (a da foc, a aprinde; a înflăcăra, a pasiona); înfocăciune, s.f. (înv., inflamare); focar, s.m. (fochist); fochist, s.m. (muncitor care asigură arderea combustibilului într-un focar), formație recentă cu suf. -ist. – Foca, s.m. (sărbătoarea Sfîntului Foca, 22 iulie), din ngr. φωϰᾶς, a fost asimilat prin etimologie populară cu foc; astfel încît această sărbătoare este considerată ca propice pentru a se asigura împotriva incendiilor.

FOC

s.n. (Mar.) Pânză triunghiulară care se găsește la prora unei nave, fiind susținută de bompres. [Var. floc s.n. / < fr. foc].

FOC

n. velă triunghiulară la prora unei nave, susținută de bompres. (< fr. foc)

foc

, s.n. sg. (tox.) metamfetamină.

focul lui ardei (iute)

expr. 1. iubire. 2. afacere pe picior mare, riscantă prin natura sa ilicită.

FOCULLUIDUMNEZÉU

s. v. licurici.

FOC VÍU

s. v. zona zoster.

foișorul de foc

expr. (er., glum.) penis.

între ciocan și nicovală / două focuri

expr. într-o situație dificilă.

MATCA FÓCULUI

s. v. iad, infern.

Țára de Foc

s. pr. f.