cúrsă (cúrse),
s.f. –
1. Ambuscadă. –
2. Capcană,
șiretenie,
viclenie,
uneltire.
Part. de la vb.
cure „a
fugi”, în
forma sa f.
Evoluția semantică de la „a
fugi”, la „a
fugi după cineva, a
încolți” și de
aici la „a
vîna, a
captura” este
normală, cf. fr.
chasser, care
păstrează încă cele două sensuri.
Cursă apare din
sec. XVI cu
sensul de „
ambuscadă”, cf. lat.
med.
cursa „
incursiune”.
Totuși, se
consideră în
general ca
etimon al
rom. cuvîntul
alb.
kurthe (Meyer 216; Philippide, II, 711) și
indirect tc.
kurs „
disc” (Șeineanu, II, 149),
ipoteză puțin probabilă, cf. Rosetti, II, 115. După Diculescu,
Elementele, 464, din gr. ϰυρτία „
grilaj.” – Der.
cursar, s.m. (
meșter care
face capcane).
Dacă der. pe care o
propunem este
exactă,
alb.
trebuie să
provină din
rom.