definiția alei definiție dex

ALÉI

interj. V. alelei.

ALÉI

interj. pop. v. ALELEI.

aléi,

interj. – Introduce o invocație cu o puternică nuanță afectivă. – Var. alelei, dale(lei). – Mr. alai. Creație expresivă, cf. aoleu. Suidas menționează pe eleleu „acclamatio bellica”, cf. bg. ólele, tc. hele.

AL, A

, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

al

art. m., pl. ai; f. sg. a, pl. ale, g.-d. m. și f. alor

AL PÁTR//ULEA a ~a

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patru în ordinea numărării; care vine după al treilea. ~ rând. ♢ A ~a parte fiecare din părțile egale ale unui întreg împărțit în patru; o pătrime; un sfert. /patru + le + a

AL a (ai, ale)

art. (se folosește: a) înaintea unui substantiv în genitiv sau înaintea unui pronume posesiv; b) înaintea numeralelor ordinale) Tovarăș al copilăriei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum, illam

AL CÍN//CILEA a ~cea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cinci în ordinea numărării; care vine după al patrulea. /cinci + le + a

AL ZÉC//ELEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul zece în ordinea numărării; care vine după nouă. /zece + le + a

AL ÚNSPREZEC//ELEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul unsprezece în ordinea numărării; care se află după al zecelea. Ziua a ~ea. /unsprezece + le + a

AL TREIZÉC//ILEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treizeci în ordinea numărării și vine după al douăzeci și nouălea. [Sil. trei-ze-] /treizeci + le + a

AL TRÉISPREZEC//ELEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treisprezece în ordinea numărării și vine după al doisprezecelea. /treisprezece + le + a

AL TRÉI//LEA a ~a

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul trei în ordinea numărării și vine după al doilea. Locul ~. /trei + le + a

AL ȘÁS//ELEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șase în ordinea numărării; care vine după al cincilea. /șase + le + a

AL ȘAPTEZÉC//ILEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptezeci în ordinea numărării; care vine după al șaizeci și nouălea. /șaptezeci + le + a

AL ȘÁPTESPREZEC//ELEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptesprezece în ordinea numărării; care vine după al șaisprezecelea. /șaptesprezece + le + a

AL ȘÁPT//ELEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șapte în ordinea numărării; care vine după al șaselea. ♢ A fi (a se crede) în ~ (sau al nouălea) cer a fi în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /șapte + le + a

AL ȘAIZÉC//ILEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaizeci în ordinea numărării; care vine după al cincizeci și nouălea. ~ capitol. /șaizeci + le + a

AL ȘÁISPREZEC//ELEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaisprezece în ordinea numărării; care vine după al cincisprezecelea. ~ea foaie. /șai-sprezece + le + a

AL SÚT//ĂLEA a ~a

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o sută în ordinea numărării; care vine după al nouăzeci și nouălea. ~ gol. ♢ A ~a parte care constituie o parte dintr-o sută de părți egale; o sutime. /sută + le + a

AL PATRUZÉC//ILEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patruzeci în ordinea numărării; care vine după al treizeci și nouălea. Întrunirea a ~ea. /patruzeci + le + a

AL PÁISPREZEC//ELEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul paisprezece în ordinea numărării; care vine după al treisprezecelea. /paisprezece + le + a

AL OPTZÉC//ILEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optzeci în ordinea numărării; care vine după al șaptezeci și nouălea. ~ kilometru. /optzeci + le + a

AL ÓPT//ULEA a ~a

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul opt în ordinea numărării; care vine după al șaptelea. Deceniul ~. /opt + le + a

AL ÓPTSPREZEC//ELEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optsprezece în ordinea numărării; care vine după al șaptesprezecelea. Secolul ~. /opt-sprezece + le + a

AL NOUĂZÉC//ILEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăzeci în ordinea numărării; care vine după al optzeci și nouălea. /nouăzeci + le + a

AL NÓUĂSPREZEC//ELEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăsprezece în ordinea numărării; care vine după al optsprezecelea. /nouăsprezece + le + a

AL NÓU//ĂLEA a ~a

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouă în ordinea numărării; care vine după al optulea. Pagina a noua. ♢ A fi (sau a se crede) în ~ (sau al șaptelea) cer (a fi) în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /nouă + le + a

AL MILI//ÓNULEA a ~oána

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un milion în ordinea numărării. [Sil. -li-o-] /milion + (u)le + a

AL MILIÁRD//ULEA a ă

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un miliard în ordinea numărării. ~ locuitor. ♢ A ă parte care constituie o parte dintr-un miliard de părți egale. [Sil. -li-ar-] /miliard + (u)le + a

AL MÍILEA a mía

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o mie în ordinea numărării; care vine după al nouă sute nouăzeci și nouălea. /mie + lea

AL DOUĂZÉC//ILEA a ~ea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul douăzeci în ordinea numărării; care vine după al nouăsprezecilea. [Sil. do-uă-] /douăzeci + le + a.

AL DÓISPREZECELEA a dóuăsprezecea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul doisprezece în ordinea numărării; care vine după al unsprezecelea. Rândul ~. /doisprezece + le + a

AL DÓILEA a doua

num. ord. Care acupă locul indicat de numărul doi în ordinea numărării; care vine după primul. Rândul ~. /doi + le + a

AL CINCIZÉ//CILEA a ~cea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincizeci în ordinea numărării; care vine după al patruzeci și nouălea. A ~cea zi. /cincizeci + le + a

AL CÍNCISPREZE//CELEA a ~cea

num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincisprezece în ordinea numărării; care vine după al paisprezecelea. Ediția a ~cea. /cincisprezece + le + a

al

(f. a, pl. ai, ale), art. – 1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop. – 4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime , mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba romînă, Iași, 1929).

al

adj. și pron. – 1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.

-ÁL

suf. „calitate”. (< fr. -al)

AL

, simbol chimic pentru aluminiu.

ÁLĂ

s.f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

ÁLĂ,

ale, s.f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

álă

(unitate romană de cavalerie) s. f., g.-d. art. álei; pl. ále

álă (ále),

s.f. – Monstru care dezlănțuie furtunile, în credința pop. – Var. hală. Bg. sb., (h)ala.

ÁLĂ

s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala].

ÁLĂ

s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala)

ALÉE

, alei, s.f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație, mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée.

ALÉE

s. fundătură, intrare, (reg.) fundac, (înv.) impas.

alée

s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi

ALÉ//E ~i

f. 1) Drum într-un parc sau într-o grădină publică. 2) Stradă îngustă și scurtă mărginită de arbori. [ G.-D. aleii; Sil. -le-e] /<fr. alée

ALÉE

s.f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. având pe margini arbori sau flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. 2. Înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitecturale de același fel. [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allée].

ALÉE

s. f. 1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori. ♢ stradă îngustă; intrare. 2. înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale. (< fr. allée)

ĂL, A

, ăi, ale, adj. dem. (Pop. și fam.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

ăl

adj. m. (antepus), art. m., g.-d. ălui, pl. ăi; f. sg. a, g.-d. ălei, pl. ále, g.-d. m. și f. ălor

ăl²

(reg.) art. m. (omul ăl bun), g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor

ăl¹

(reg.) adj. pr. antepus m. (ăl om); g.-d. ắlui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor

de al (a, ai, ale)

prep. + art. (cel de al doilea, în tempo lent)

de-al (-a, -ai, -ale)

prep. + art. (cel de-al doilea, în tempo rapid)

dintr-al

prep. + art.

iárba-dátului-și-a-fáptului

s. f.

într-al

prep. + art.

MOȘMON-DE-ÁLĂ

s. v. mocăială.

NĂVALNICUL-ĂL-MÁRE

s. v. sânziene-de-grădină.

príntr-al

prep. + art.

PUNCT AL MIRĂRII

s. v. semnul exclamației, semnul exclamării.