val (-luri),
s.n. –
1. Undă,
talaz. –
2. Vălătuc,
țesătură înfășurată pe un
cilindru. –
3. Piesă cilindrică de
metal la
mașina tipografică. –
4. Încercare grea,
neplăcere,
necaz. –
5. Barieră,
obstacol,
meterez. Sl.
valŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 443; Conev 38), bg., sb., cr., slov.,
ceh.,
rus.
val, alb.
valë (Philippide, II, 657).
Pentru sensul 5, cf. germ.
Wall (der.
directă din germ.,
propusă de
Candrea, nu este
sigură). – Der.
vălășag, s.n. (
necaz,
neplăcere),
sec. XVII, înv.;
vălui, vb. (a
înfășura; a
înconjura; a
chinui, a
supăra; a
undui, a
face valuri);
învălui, vb. (a
înfășura în; a
rula; a
împrejmui, a
înconjura; a
chinui, a
supăra; refl., a se învîrti);
învăluială (var.
învăluitură), s.f. (
rulare; înv.,
chin,
suferință);
învălura, vb. (a
învălui, a
înconjura, a
chinui, a
supăra);
văluros, adj. (cu
valuri mari);
vălătuc, s.n. (
tăvălug,
rulou,
cilindru;
val de pînză
rulată;
val puternic,
tălăzuire;
specie de
chirpici cilindric, din
lut amestecat cu
paie),
probabil der.
expresiv, cf.
tăvăluc;
(în)vălătuci, vb. (a
înfășura, a
rula; a
face vălătuci, a
construi cu pămînt
bătătorit);
înveli (var. înv.
învăli), vb. (a
înfășura; a
acoperi; a pune
acoperiș pe o
casă; Trans., a pune vălul de
mireasă; a
înfășura urzeala pe
sul; a
ascunde), de la
val, sau
direct din sl.
valiti;
înveliș, s.n. (
acoperitoare,
copertă,
strat exterior);
învelitoare (var.
învălitoare), s.f. (
înveliș;
cuvertură,
plapumă;
batic,
șal;
acoperiș);
învelitură, s.f. (acoperămînt;
șal);
desveli, vb. (a
descoperi, a
dezbrăca). – Cf.
vălări, valma, năvăli, prăvăli.