definiția ramase definiție dex

bun rămás

adj. + s. n.

bun rămás

adj. + s. n.

bun rămás

adj. + s. n.

RAMÁ,

ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.

RAMÁ

vb. v. lopăta, vâsli.

ramá

vb., ind. prez. 1 sg. raméz, 3 sg. și pl. rameáză

RAMÁ

vb. I. intr. (Rar) A vâsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].

RAMÁ¹

vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)

-RÁMA²

elem. -orama.

RĂMÁS,

(2, 3) rămasuri, s.n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ♢ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (Înv.) Moștenire. – V. rămâne.

RĂMÁS

s. v. amanet, excedent, gaj, garanție, moștenire, pariu, patrimoniu, plus, prinsoare, prisos, prisosință, rămășag, rămășiță, rest, succesiune, surplus.

RĂMÁS

s. v. rămânere.

rămás

s. n., (rămășaguri, moșteniri) pl. rămásuri

RĂMÁS¹ ~uri

n. 1) v. A RĂMÂNE. ♢ ~ bun (sau bun ~) formulă de salut adresată de cel care pleacă. A-și lua ~ bun a) a se despărți de cineva sau de ceva; b) a saluta la despărțire pe cei care rămân. De ajuns și de ~ din belșug; (foarte) mult. 2) reg. Întelegere între persoane care susțin lucruri contrare și care se obligă să dea o compensație materială celui ce va avea dreptate; rămășag; pariu; prinsoare. /v. a rămâne

RĂMÁ//S² ~să

(~și, ~se) v. A RĂMÂNE ♢ ~ de capul meu (al tău, al lui etc.) rămas fără supraveghere; lăsat să acționeze după plac. Fată ~să fată înaintată în ani și nemăritată. /v. a rămâne

rămás-bún

s. n.

RĂMẤNE

, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ♢ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ♢ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a se răzleți de o ceată, de o tovărășie, a nu mai prinde un vehicul care pleacă. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ♢ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ♢ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală)= a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ♢ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce sa ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ♢ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ♢ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă ? = e sigur, nu mai e de discutat. 5.Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă; a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf.s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere.

RĂMÂNE

vb. 1. v. zăbovi. 2. a sta. (~ cu noi la masă.) 3. v. supraviețui. 4. (Transilv. și Ban.) a udi. (Au fost nouă, au ~ opt.) 5. v. dăinui. 6. v. fixa. 7. v. alege. 8. v. prisosi.

RĂMÂNE

vb. v. bate, birui, înfrânge, întrece, învinge.

rămâne

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămân, 1 pl. rămânem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. rămână; ger. rămânând; part. rămás

A RĂMÂNE rămân

intranz. 1) A continua să stea pe loc. ♢ Rămâi cu bine (sau sănătos), rămâneți cu bine (sau sănătoși) formulă de salut adresată cuiva la despărțire. A-i ~ cuiva ochii (sau inima) la ceva (sau la cineva) a-i plăcea cuiva extrem de mult ceva (sau cineva). Să rămână între noi se spune pentru a păstra în secret cele auzite. ~ pe câmpul de luptă a muri în război. A-i ~ cuiva oasele (sau ciolanele) pe undeva a muri undeva. 2) (urmat, de obicei, de complinirea în urmă) A fi depășit într-o acțiune. ♢ ~ mai prejos a fi pus în stare de inferioritate. 3) A continua să existe; a dăinui; a stărui; a dura; a persista. ~ în memorie. 4) A ajunge într-o anumită situație; a se menține într-o stare oarecare. ~ orfan. ♢ ~ repetent a nu trece în clasa următoare. ~ cu zile a scăpa cu viață; a supraviețui. ~ (dus) pe gânduri a se gândi îndelung. ~ de rușine (sau de ocară) a se face de râs. ~ grea (sau îngreunată, însărcinată) a deveni gravidă; a concepe. ~ de pomină a se păstra încă multă vreme în amintire. Cum rămâne? ce hotărâm? ~ cu gura căscată a fi foarte mirat. A rămas (tot) pe a mea (a ta, a lui etc.) s-a întâmplat așa cum am presupus eu (tu, el etc.). ~ pe mâna cuiva a ajunge în stăpânirea cuiva. ~ literă moartă a nu avea nici o valoare. 5) A constitui un rest de la ceva. A rămas timp. ♢ Mult a fost, puțin a rămas se spune ca o constatare, că ceea ce a fost mai greu s-a făcut. Nu mai ~ (nici o) îndoială este sigur. /<lat. remanere

RĂMÂNEÁ

vb. II v. rămâne.

rămîneá (rămấn, rămás),

vb. – 1. A sta pe loc. – 2. A prisosi. – 3. A subzista, a se menține. – 4. A rezulta. – 5. (Cu prep. cu) A ține, a păstra. – 6. (Înv.) A condamna, a osîndi, a pedepsi. – 7. A învinge, a cîștiga. – 8. A cîștiga un joc sau o prinsoare. – 9. (Cu prep. de) A pierde pe cineva, a ajunge orfan sau văduv. – Var. rămîne. Mr. (a)r(ă)mîn(eare), armas, megl. rămǫn, rămas, istr. rămăr(esc)u, rămas. Lat. rĕmanēre (Pușcariu 1430; REW 7194), cf. it. rimanere, prov. remanre, v. fr. remaindre, v. sp. remaner. În conjug., pers. II a prez. rămîi, a influențat pers. III subj. să rămînă › să rămîie. Perf. simplu rămaș (mr., megl., istr. rămaș) a fost înlocuit de rămăsei. Der. rămas, s.n. (ereditate, moștenire; rest; prinsoare; înv., sentință, hotărîre); rămăși, vb. refl. (a paria); rămășag, s.n. (prinsoare), cu suf. -șag; rămășiță, s.f. (rest, reziduu; relief; deșeuri, gunoi, resturi, cenuși; înv., moștenire), pe care Pușcariu 1429 îl derivă din lat. *rĕmansicia. Din rom. provine mag. ramasz (Edelspacher 21).

RÂMÁ,

pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ♢ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.

RÂMÁ

vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)

râmá

vb., ind. prez. 3 sg. și pl. râmă

A RÂMÁ râm 1

. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromițătoare); a scurma. ♢ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remușcare etc. /<lat. rimare

rîmá (-m, át),

vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s.m. (porc, dobitoc); rîmătură, s.f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s.f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.