sărác (sărácă),
adj. –
1. Nevoiaș,
sărman. –
2. Amărît,
nenorocit. –
3. Redus,
meschin. –
4. Orfan. – Var.
sireac. Sl.
sirakŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 326; Phlippide, II, 732; C. C. Giurescu,
R. istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb.
sirak „
orfan”. – Der.
sărăcan, s.m. (
sărac);
aracan (var.
ăra, ira), interj. (
vai),
formă abreviată de la
sărac (de mine), cf.
Graur,
BL, IV, 110-2;
sărăcăcios, adj. (
sărac,
umil);
sărăcesc, adj. (
sărăcăcios);
sărăcește, adv. (ca
săracii);
sărăci, vb. (a
deveni sărac, a se
ruina; a
lăsa pe cineva
fără resurse, a
priva; a
compătimi);
sărăcie, s.f. (
mizerie;
lipsă,
amărăciune; cu prep.
de, în
funcție adj.,
nenorocit,
prăpădit);
sărăcilă, s.m. (
poreclă pentru un
sărac;
calic);
sărăcime, s.f. (
mulțime de săraci). Din
rom.
provine rut.
saraka (Miklosich,
Fremdw., 124).