lat (látă), adj. –
1. Larg,
spațios. –
2. Amplu,
întins. –
3. Plan,
plat. –
4. (Arg.)
Grav,
serios (mai ales în expresia
e lată „treaba-i serioasă”). –
5. Emfatic,
bombastic,
umflat. –
6. (Adv.) Ca o piatră, ca o greutate moartă. –
7. (S.n.)
Lățime. –
8. (S.n.) Partea plană a unui obiect. –
9. (S.n.) Lățimea sabiei. –
10. (S.m.) Lățimea unei țesături. –
11. (S.m.) Plastron de cămașă,
piept. –
12. (S.m.,
Arg.)
Orez. Lat.
latus (Pușcariu 964;
Candrea-Dens.,
955; REW 4935; DAR), cf. it.
lato, prov.
lat, sp.
lado, cu uz subst. (cf. totuși Dante, I,
XIII, 13;
ali hanno late; v. sard.
lata „lățime” (Atzori 212);
bearn.,
lat. „larg”). E sinonim și concurent cu
larg. Pentru sensul 11, care se folosește mai ales la pl.,
Bogrea,
Dacor., IV, 826 și DAR pornesc de la germ.
Latz „corset,
piept”; dar e evident că-i vorba de o aplicare specială a sensului 10, cf. fr.
largeur, sp.
ancho, ca termeni de croitorie. Pentru semantismul de sub 12, cf. sp.
ladilla. Der.
lătîi (var. Banat
latîńu),
adj. (turtit, plat);
lătăreț, adj. (turtit,
plan; bîlbîit);
lătăreț, s.m. (varietate de scrumbie, Scomber pelamys);
lătăreață, s.f. (Trans., măsură de un sfert de litru);
latiță, s.f. (plantă nedeterminată, cu frunze late);
lăteață, s.f. (varietate de șobolani de cîmp, Myoxus glis);
lateș,
adj. (cu coarne desfăcute);
lătăuș, s.m. (nimfa țînțarului, Culex pipiens);
lătete, s.n. (Banat, scîndură);
lățiș,
adv. (oblic, în sensul lățimii);
lătîng,
adj. (rar,
interminabil, fără sfîrșit), cu un suf. neuzual, cf.
nătîng;
lăți, vb. (a lărgi; a turti, a netezi;
refl., a se extinde, a se propaga, a se răspîndi), de la
lat, dar cf. lat.
latesco (Pușcariu 48;
Candrea-Dens., 956);
lăție, s.f. (înv., extensiune);
lățime, s.f. Cf.
latură. În compusele
bucălat, codălat,
-lat nu este adj. (cf. Spitzer,
Dacor., V, 332 și REW 4934), ci suf. -
at cu infix expresiv.
