definiția malurile definiție dex

MAL,

maluri, s.n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p.ext. regiune de lângă o apă. ♢ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ♢ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. mall „munte”.

MAL

s. 1. v. țărm. 2. coastă, țărm. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

MAL

s. v. ponor, prispă, râpă, văgăună.

mal

s. n., pl. máluri

MAL ~uri

n. 1) Margine de pământ de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat în imediata apropiere a unei ape. ♢ Din ~ în ~ a) pe toată întinderea, cât ține apa de la un capăt la celălalt; b) de la un capăt la celălalt; de la început până la sfârșit. ♢ A ieși (sau a ajunge) la ~ a scăpa teafăr; a scăpa din încurcătură. ♢ A se îneca tocmai la ~ a suferi o nereușită tocmai când scopul părea atins. /Cuv. autoht.

mal (máluri),

s.n. – 1. (Munt.) Deal, colină. – 2. Țărm, rivieră. – Mr. mal „morman”, meal „țărm”. Origine necunoscută. Coincide cu alb. malj „munte”, dar nu poate fi explicat cuvîntul rom. prin alb. S-a considerat cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din bătrîni, I, 288; Meyer 256; Philippide, II, 720; Densusianu, Hlr., 17; Pascu, I, 190; Rosetti, II, 59; A. Badía Margarit, Mal „roca” en toponimia pirenáica catalana, în Actas I reunión toponimica pirenáica, Zaragoza 1949, 35-38; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 101), și s-a pus în legătură cu toponimul dac Malva, cf. Dacia Malvensis, cu iliricul Dimallum, și cu let. mala. Originea sl. (mĕlŭ „teren argilos”, cf. Cihac, II, 183) este improbabilă. Sensul de „colină”, pe care îl menționează cu rezerve Tiktin, este curent în Muscel și Dîmbovița, în ciuda absenței lui din dicționare. Prezența lui l final, înainte intervocalic, arată clar că nu se poate considera un cuvînt moștenit. E posibil să ne gîndim la o rădăcină expresivă; în acest caz ar fi cuvînt identic cu maldac, s.n. (Mold., morman, grămadă, teanc) a cărui der. din ngr. μανδάϰη (Cihac, II, 672; Philippide, Principii, 107) este nesigură; der. măldăci, vb. (a așeza un morman în așa fel încît să pară mai bogat decît este); și cu maldăr (var. Mold. maldur), s.n. (grămadă, morman), care s-a încercat să fie legat, cu puțină probabilitate, de germ. Malter „măsură de capacitate pentru cereale”, prin intermediul pol. maldr (Cihac, II, 184; Berneker, II, 11; Pascu, Arch. Rom., VII, 559) sau de tc. maldar „bogat” (Popescu-Ciocănel 37; T. Papahagi, GS, VII, 295). Der. măluros, adj. (muntos); mălurean, s.m. (muntean); măluștean, s.n. (Mold., deal); măldărar, s.m. (unul din cei 40 de servitori care aprovizionau cu fîn grajdurile domnești), sec. XVIII; măldări (var. mălduri), vb. (a îngrămădi). Mag. mál pare să provină din rom. (Drăganu, Dacor., 206; cf. împotrivă lui L. Treml, Études hongr., VI, 375).

MAL

s.n. (Med.) Stare de boală, rău, maladie. [< fr. mal, cf. lat. malum – rău].

MAL¹-

elem. „rău”, „boală”. (< fr. mal-, cf. lat. malus)

MAL²

s. n. stare de boală, rău, maladie. (< fr. mal, lat. malum)

MĂLURA-BĂLȚII

s. v. peniță.

MĂLURA-BĂLȚII

s. v. peniță.

MĂLURĂ,

măluri, s.f. 1. Boală a grâului și a altor păioase, cauzată de unele specii de ciuperci care produc în boabe o pulbere neagră, formată din spori. 2. Numele mai multor specii de ciupeci microscopice care trăiesc parazite pe grâu sau pe alte graminee și care produc mălura (1) (Tilletia). 3. Boabe de cereale atinse de mălură (1); pulbere neagră din interiorul lor. 4. (Bot.; pop.) Neghină. – Cf. ngr. melíni.

MĂLURĂ,

măluri, s.f. 1. Boală a grâului și a altor păioase, cauzată de unele specii de ciuperci care produc în boabe o pulbere neagră, formată din spori. 2. Numele mai multor specii de ciupeci microscopice care trăiesc parazite pe grâu sau pe alte graminee și care produc mălura (1) (Tilletia). 3. Boabe de cereale atinse de mălură (1); pulbere neagră din interiorul lor. 4. (Bot.; pop.) Neghină. – Cf. ngr. melíni.

MĂLÚRĂ

s. (FITOP.) (reg.) tăciune. (Boala plantelor numită ~.)

MĂLÚRĂ

s. v. năgară, neghină, zizanie.

MĂLÚRĂ

s. (FITOP.) (reg.) tăciune. (Boala plantelor numită ~.)

MĂLÚRĂ

s. v. năgară, neghină, zizanie.

mălúră/mălură

s. f., g.-d. art. mălúrii/mălurii , pl. mălúri/măluri

mălúră/mălură

s. f., g.-d. art. mălúrii/mălurii , pl. mălúri/măluri

MĂLÚRĂ

f. 1) Boală care atacă unele plante graminee, cauzată de ciuperci parazite ce distrug conținutul boabelor, formând în interiorul lor o pulbere neagră. 2) Ciupercă microscopică care produce această boală. 3) Pulberea neagră din interiorul boabelor atacate de această ciupercă. [G.-D. mălurii; Acc. și mălură] /cf. ngr. méluri

MĂLÚRĂ

f. 1) Boală care atacă unele plante graminee, cauzată de ciuperci parazite ce distrug conținutul boabelor, formând în interiorul lor o pulbere neagră. 2) Ciupercă microscopică care produce această boală. 3) Pulberea neagră din interiorul boabelor atacate de această ciupercă. [G.-D. mălurii; Acc. și mălură] /cf. ngr. méluri

mălúră (mălúri),

s.f. – Tăciune, ciupercă parazită a grîului (Tilletia tritici). Probabil ngr. μελέρι, μέλουρι „gărgăriță” (Scriban). – Der. mălurit, adj. (atacat de mălură); mălurici, s.m. (plantă, Orobus niger), numită așa pentru că la uscare devine neagră, ca acoperită de mălură; măluros, adj. (cu mălură).

MÂL,

mâluri, s.n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul.

MÂL

s. 1. nămol, (pop.) mâlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. v. noroi.

mâl

s. n., pl. mâluri

MÂL ~uri

n. Depunere formată din particule de substanțe minerale și vegetale pe fundul unui bazin de apă; nămol. /cf. ucr. mul

mîl (mấluri),

s.n. – (Mold.) Nămol, clisă. Sl., cf. pol., rut., slov. mul, sb. mulj (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 183; Tiktin). Cf. nămol, podmol. – Der. mîli, vb. (Mold., Trans., a înnămoli); mîlos, adj. (Mold., Trans., cu nămol): mîlitură, s.f. (noroi).

RUPTURI-DE-MÁL

s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariță.