Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția frâng definiție dex
frâng
găsește rime pentru
frâng
Cuvinte apropiate:
crâng
,
drâng
,
frag
,
frană
,
franc
,
franj
,
franș
,
frâna
,
frână
,
frânc
,
frânge
,
frânt
,
prang
,
rang
,
șrang
a-i frânge
(
cuiva
)
oasele
expr.
a
bate
foarte
tare
(
pe cineva
).
Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane
|
definitia frâng
a-și frânge gâtul
expr.
1.
a
muri
într-un
accident
.
2.
a-și
compromite
situația
prin
acțiuni
riscante
.
Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane
|
definitia frâng
FRẤNGE,
frâng,
vb. III.
1.
Tranz. A
rupe
(în
două
) un
obiect
prin
lovire
,
îndoire
sau
apăsare
puternică
. ♦ A
fractura
un
os
,
p. ext.
un
membru
al
corpului
. ♢ Expr.
A-și
frânge
gâtul
=
a)
a
muri
într-un
accident
;
b)
a-și
compromite
situația
prin
întreprinderi
riscante
.
A
frânge
(cuiva)
gâtul
= a
omorî
pe cineva.
A-și
frânge
mâinile
= a-și
împreuna
mâinile
și a-și
îndoi
cu
putere
degetele
(ca
expresie
a
durerii
, a
deznădejdii
, etc.).
A
frânge
(sau, refl.,
a i se
frânge
)
cuiva
inima
= a (se)
mâhni
peste
măsură
; a (se)
înduioșa
până la
lacrimi
. ♦ Refl. (
Despre
o
masă
de
apă
,
despre
valuri
) A se
lovi
(de
mal
, de
stânci
, etc.), împrăștiindu-se în
valuri
mici
. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se)
îndoi
, a (se)
apleca
de
mijloc
.
3.
Tranz. Fig. A
înfrânge
, a
învinge
; a
birui
(în
luptă
). – Lat.
frangere
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia frâng
FRÂNGE
vb.
1.
a
rupe
, (înv.) a
înfrânge
.
(A
frânge
în
două
pâinea
; a
frânge
o
creangă
.)
2.
v.
rupe
.
3.
v.
fractura
.
4.
v.
îndoi
.
5.
v.
extenua
.
6.
v.
întrerupe
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia frâng
FRÂNGE
vb. v.
bate
,
birui
,
curma
,
înceta
,
înfrânge
,
întrece
,
întrerupe
,
învinge
,
opri
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia frâng
frânge
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl.
frâng,
imperf. 3 sg.
frângeá
,
perf. s. 1 sg.
frânséi
,
1 pl.
frânserăm
;
part
.
frânt
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia frâng
A FRÂNGE frâng
tranz.
1) (
obiecte
tari
) A
face
să se
frângă
. 2) (
oase
) A
supune
unei
leziuni
prin
acțiunea
violentă
a unei
forțe
; a
rupe
; a
fractura
. 3) A
supune
voinței
sale
. /<lat.
frangere
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia frâng
A SE FRÂNGE mă frâng
intranz.
1) (
despre
obiecte
tari
) A se
rupe
în
două
sau în mai
multe
bucăți
. 2)
(
despre
persoane
)
A se
îndoi
de la
mijloc
; a se
apleca
tare
. 3) (
despre
valuri
) A se
desface
împrăștiindu-se (prin
lovirea
de un
obstacol
). 4)
fig.
A se
opri
brusc
; a se
curma
. /<lat.
frangere
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia frâng
frînge (frấng, frấnt),
vb. –
1.
A
sparge
. –
2.
A
rupe
, a
fractura
. –
3.
A înfrînge, a
învinge
. – Mr.
frîngu, fredzu
(sau
frîmșu
),
frîmtu, frîndzire
; megl.
frǫng, frǫns, frǫnt.
Lat.
frangĕre
(Pușcariu 652;
Candrea
-
Dens
., 647; REW 3482;
DAR
), cf. it.
frangere
,
prov.
franher
, v. fr.
freindre
, v. sp.
frangir,
port
.
franger
. Der.
frîngăcios,
adj. (care se frînge
ușor
);
frîngător,
adj. (care se
rupe
);
frîngătoare,
s.f. (Trans.,
meliță
);
frînt
, adj. (
obosit
,
sleit
de
puteri
);
frîntură,
s.f. (
ruptură
,
rupere
;
fractură
;
deschidere
;
boală
,
beteșug
; pop.,
sifilis
;
fragment
,
bucată
; înv.,
teren
necultivat
), din
port
.
frînt
cu suf. -
ură
, cf.
săritură
,
căutătură
,
scurtătură
(după
Candrea
-
Dens
., 648, REW 3468a și
DAR
, din lat.
fractūra
, cu
adaptarea
ulterioară
la
frînt
);
frînturi,
vb. (
Banat
, a
frămînta
aluatul
), al
cărui
semantism
pare să
contrazică
tot ce s-a
spus
în
legătură
cu
frămînta
;
frîntoare
, s.f. (
chin
,
necaz
);
frînghiu,
s.n. (Munt.,
echer
reglabil
), pare
rezultat
dintr-o
încrucișare
cu
frînghie
;
înfrînge,
vb. (a
rupe
, a
încălca
, a
viola
; a
învinge
, a
distruge
; refl., înv., a
ceda
, a se
umili
), cu pref.
factitiv
în-
(sau, după Pușcariu 844;
Candrea
-
Dens
., 649; REW 4412; Pușcariu,
Lr.,
18 și
DAR
, din lat. pop. *
infrangĕre
, în
loc
de
infringĕre
,
ipoteză
care nu este
necesară
);
înfrîntură,
s.f. (
blenoragie
);
răsfrînge
, vb. (a
sufleca
; a
reflecta
), cu pref.
răs
-
. Cf.
cufrînge.
Frîngurele
, s.f. pl. (
fragment
), cuvînt
literar
, pe care nu
îl
găsim
menționat
în
dicționare
(se
folosește
ca
titlu
de
maxime
răzlețe
sau de
citate
de
mică
întindere
), pare a fi o
creație
modernă
,
capricioasă
și
fără
autoritate
; nu
știm
dacă
Vlahuță este cel care a
folosit
-o
pentru
prima
dată (Giuglea,
LL,
I, 164, o pune
greșit
în
legătură
cu prov.
refranh
).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER
|
definitia frâng
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK