definiția scirpus definiție dex

pipirigi, s.m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

s. (BOT.) 1. (Bolbochoenus maritimus) (reg.) rogoz. 2. (Holoschoenus vulgaris) (reg.) papură. 3. (Scirpus silvaticus) țipirig. 4. (Schoenoplectus lacustris) rogoz, (reg.) păpurică, țiperig, papură-rotundă. 5. (Equisetum hiemale) (reg.) coadă, capu-câmpului, iarbă-de-cositor. 6. v. stuf.

s. v. chircitură, pipiriguț, rugină, sfrijitură.

s. m., pl. pipirígi

m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă netedă, având frunze lungi țepoase și flori mici brune dispuse în inflorescență la vârf. /Orig. nec.

rogozuri, s.n. Gen de plante erbacee cu tulpina în trei muchii, cu frunzele lungi și cu flori monoice grupate în spice (Carex); plantă din acest gen. [Var.: (reg.) răgóz s.n.] – Din sl. rogozŭ.

s. (BOT.) 1. (Carex) (reg.) mohor, pir-roșu, (Transilv. și Bucov.) șușarcă. 2. (Carex silvatica și pilosa) șovar. 3. (Carex riparia) (reg.) mohor, pir. 4. (Scirpus maritimus) (Munt.) pașă. 5. (Schoenoplectus lacustris) pipirig, (reg.) păpurică, țiperig, papură-rotundă.

s. v. papură, pipirig, pipiriguț, săbi-uță, țipirig.

s. n., pl. rogózuri

n. Plantă erbacee cu tulpina în trei muchii, înaltă, neramificată, cu frunze liniare, lungi, cu flori grupate în spice, folosită la împletirea unor obiecte împletite. /<sl. rogozu

s.m. (Bot.; regional) Pipirig. – Cf. pipirig.

s.n. Clorură de amoniu (folosită la cositorirea aramei, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice). – Cf. scr. caparika.

s. (BOT.) 1. (Scirpus silvaticus) pipirig. 2. (Scirpus holoschoenus) (reg.) rogoz.

s. v. clorură de amoniu, rugină, salmiac.

(bot.) s. m.

(chim.) s. n.

n. pop. Substanță albă, cristalizată, solubilă în apă, întrebuințată, mai ales, la lipirea metalelor; clorură de amoniu. /Orig. nec.