creț (-eáță),
adj. – Cîrlionțat,
buclat,
încrețit. –
2. Cutat,
încrețit, zbîrcit.
Origine necunoscută,
dar probabil sl. Este
greu de
separat acest cuvînt de
cîrcel, care pare a fi
același cuvînt, cu suf. -
el, în
legătură deci cu sl.
krŭčiti, „a
răsuci”, cf.
pol.
kręty „
creț”, slov.
kèrč,
ceh.
krč „cîrcel,
crampă” (Cihac, II, 41; Weigand,
BA, III, 107).
Totuși, sb., bg.
krečav „
creț” pare a
proveni din
rom. (Capidan,
Raporturile, 229; cf. Byhan 316;
Candrea,
Elementele, 407).
Celelalte ipoteze nu conving: din gr. ϰρίϰιον (Philippide,
Un specialist;
Iordan,
Dift., 74); din lat.
*cirricius, der. de la
cirrus (Densusianu,
GS, I, 164); din germ.
med.
Kreiz „
cerc” (Giuglea,
Dacor., II, 394); de la un lat. *
cricius,
deformație a gr. ϰίρϰος „
cerc” (
DAR); din lat. *
crepitus (Giuglea,
LL, II, 32). Der.
creț, s.n. (cîrlionțat,
buclă; zbîrcitură;
denivelare de
teren;
pălărie a
anumitor ciuperci; Arg.,
cur);
crăț, s.m. (
șorț);
crețos (var.
crețuliu), adj. (
buclat,
ondulat);
crețesc, adj. (
varietate de
mere);
crețar, s.m. (Arg.,
homosexual);
crețișor, s.n. (
fir de
bumbac;
plantă,
Alchemilla vulgaris;
ciupercă,
Clavaria coralloides);
crețușcă, s.f. (
plantă,
Spiraea ulmaria);
încreți, vb. (a
îndoi; a
face încrețituri,
pliuri; a
bucla; a zbîrci; a se
încrunta;
rar, a
înfiora);
(în)crețeală, s.f. (
încrețitură,
pliu);
încrețitură, s.f. (
pliu,
îndoitură, zbîrcitură,
cută);
descreți, vb. (a
desface crețurile, a
netezi).