spátă (-te),
s.f. –
1. Scapulă,
omoplat. –
2. Labă la
patrupede. –
3. Spătarul scaunului. –
4. Pieptene la
războiul de
țesut. –
5. Spadă. –
6. Spinare. –
7. Partea din
spate,
dos,
revers. – Var.
spate, pl.
spete. Mr., megl.
spată, istr.
spǫte. Lat.
spatha (
Diez,
Gramm., I, 21; Pușcariu 1616; REW 8128), cf.
alb.
špathë (Philippide, II, 655), it.
spada, spadola, sp.
espada, espadilla, ca și lat.
spatula (REW 8130).
Pentru sensurile 6-7 se
folosește numai sing.
spate. Der.
directă din gr. σπάθη (Diculescu,
Elementele, 464) nu pare
preferabilă.
Sensul 4
apare și în gr. Der.
spăcel, s.n.(
bluză;
vestă;
corset), în Trans. și
Banat, în
loc de *
spătcel (Tiktin);
spătar, s.m. (
fabricant și vînzător de
spade);
spătar, s.n. (
spetează;
curea de
ham);
spătos, adj. (lat în
spate,
robust);
spetează, s.f. (
rezemătoare; scîndură de
legătură între părți de
obiecte;
tijă;
obligeană,
Acorus calamus;
stuf,
Typha angustifolia;
pipirig,
Juncus effusus;
specie de
papură,
Gladiolus imbricatus; Arg.,
îmbrăcăminte), cu suf. -
ză (Densusianu,
Bausteine, 477; după Diculescu,
Elementele, 465, din gr. σπαδίδιον);
speti, vb. (a se
deșela; a se
dăula; a se
obosi, a se
istovi muncind);
speteală, s.f. (
oboseală,
osteneală,
epuizare). Este
dubletul lui
spadă, s.f., din it.
spada, der.
spadasin, s.m., din fr.
spadassin; și al lui
spatiu (var.
spatie), s.m. (
treflă, la
cărți de
joc), din ngr. σπαθί. – Cf.
spătar. – Din
rom.
provine bg.
spetează (Capidan,
Raporturile, 224).