definiția sada definiție dex

sáda

s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde

SÁDĂ

, sade, s.f. (Reg.) Butaș (de salcie). – Sad +suf. -ă.

SÁDĂ

s. v. vrană.

ȘĂDEÁ

vb. II. v. ședea.

ȘEDEÁ

, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ♢ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului ! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ♢ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul. 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc. 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

ȘEDEÁ

vb. 1. a sta. (~ pe o bancă.) 2. v. așeza. 3. v. poposi. 4. v. locui. 5. v. veni. 6. v. sta.

A ședea

≠ a lucra

ședeá

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 sg. și pl. șádă, part. șezút

A ȘEDEÁ șed

intranz. 1) (despre ființe) A fi așezat (pe ceva); a sta jos. A ședea pe o bancă. ♢ Șezi locului, șezi binișor (sau cuminte)! astâmpără-te! fii cuminte! A ședea la masă a lua masa. 2) A se afla într-o anumită poziție sau stare. ♢ A ședea la (sau de) vorbă a vorbi. A ședea pe capul cuiva a deranja cu insistențele, cu durata vizitei etc. A-i ședea cuiva (ceva) la inimă a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ♢ A ședea cu mâinile în sân a nu face nimic. /<lat. sedere

ședeá (-d, șezút),

vb. – 1. A fi așezat, a ocupa un loc, a sta. – 2. A se așeza, a lua loc, a se pune. – 3. A se instala, a trăi, a locui. – 4. A sta, a rămîne, a se stabili pentru un timp. – 5. A sta liniștit, a se odihni, a se reface. – 6. A fi inactiv, a sta cu mîinile încrucișate. – 7. A conveni, a se potrivi. – 8. A se așeza bine sau rău, a se adapta. – Mr. șed, șidzui, șideare; megl. șǒd, șădzui, șăderi, istr. șed, șezut. Lat. sēdēre (Pușcariu 1576; REW 7780), cf. it. sedere, prov. sezer, fr. seoir, cat. seure, sp., port. seer. Deși este clar diferit de a sta, se confundă vulgar cu el, cf. stai jos (corect șezi), ostenită de lunga ședere în picioare (I. Teodoreanu). Se conjugă șed › (șez), șezi, șade (Mold. șede), să șadă (› să șază). Cf. așeza, șes. Der. cuședea, vb. (a conveni, a sta), cu cu- expresiv (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; DAR); ședere, s.f. (oprire, rămînere, rezidență); ședință, s.f., din fr. séance adaptat la ședea; șezător, adj. (locuitor, rezident); șezătoare, s.f. (petrecere, serată, adunare); șezut, s.n. (rezidență, domiciliu; sediu; dos, fund), mr. șidzut. Der. neol. sedentar, adj., din fr. sédentaire; sediment, s.n.; sedimenta, vb., din fr. sédimenter; sediu, s.n., din it. sede, cf. asediu; sesiune, s.f., din lat. sessionem (sec. XIX).