ESENIÁN, -Ă,
eseniéni, -e, s.m. si f., adj.
Membru al unui
grup religios ebraic autonom din
antichitate (
sec. II
î.Chr – II d.Chr).
Esenienii erau considerați o
sectă a
iudaismului a
cărei doctrină,
asociată cu o
viață ascetică în
comun,
precede întrucâtva creștinismul;
scrierile esenienilor,
descoperite în
peșterile de la Qumran (
lângă Marea Moartă) în 1947,
sunt considerate apocrife biblice.
Comunitățile eseniene se
caracterizau prin:
renunțarea la
proprietatea privată si la
comerțul particular;
respectarea strictă a
Sabatului si a
preceptelor igienice (ceea ce
impunea spălarea frecventă în
apă rece și
purtarea de
haine albe);
cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toți
membrii comunității;
efectuarea în
comun a
lucrărilor necesare;
condamnarea războaielor,
sclaviei si a
inegalităților sociale;
interdicția de a
blestema și de a
jura (în
afara jurământului pentru admiterea în
sectă) și de a
sacrifica animale.
Membrii sectei proveneau de
obicei din
rândurile copiilor adoptați de
către sectă.
Esenienii îsi
duceau viața prin
excelență colectivă pe
litoralul nord-
vestic al
Mării Moarte. În
cadrul comunității a
apărut, ca
mesager al lui
Dumnezeu, un
personaj mesianic,
Învățătorul dreptății sau
Învățătorul credinței (
traducerea ebraicului more kașședeq e
incertă),
având anumite coincidențe biografice cu
Isus Christos. După
Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un
învățător pentru încheierea unui
nou legământ; la „
sfârșitul zilelor” acesta va
muri,
revenind ca
Mesia,
ridicat din
casa lui
Aaron.
Textele de la Qumran (
cele 40 000 de
fragmente găsite în 11
peșteri de
depozitare compun parțial 600 de
cărți)
cuprind manuscrise biblice (
textul masoretic al
Vechiului Testament, anterior celui
canonic),
apocrife (
Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise ș.a.),
scrieri ale comunității (
statutul esenienilor,
Cele două coloane despre educația tineretului,
textul escatologic Regulamentul binecuvântărilor, opera apocaliptică Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc ș.a.).
Războiul fiilor luminii e cel mai
interesant ca
operă mitografică;
scrierea are
caracter dualist:
războiul între „
fiii luminii” (
identificați definitie/euhemerism">
euhemerist de
unii comentatori cu
membrii comunității eseniene) și „
fiii întunericului” este
predestinat,
inevitabil, și se va
desfăsura în
plan cosmic,
implicând omenirea, pe
îngeri și pe
Satana;
deși finalul –
victoria luminii – se
știe,
sunt necesare pregătiri militare și
morale îndelungate;
războiul va
dura 40 de
ani (cât și
traversarea deșertului spre Țara Făgăduinței);
fiii luminii vor birui de 3 ori și tot de 3 ori
ceilalți,
decisivă fiind bătălia a
șaptea (
atunci „în
mâinile săracilor vei da
tu pe
vrăjmașii țărilor toate, în
mâinile celor
încovoiați în
pulbere, ca să
umilească cele mai
puternice popoare și să
răsplătească pe
nelegiuiți [...]
săvârșind dreapta judecată a
adevărului tău asupra tuturor fiilor omului” – XI, 13-14). De esenieni s-au
interesat unii autori antici (
Filon din
Alexandria, C. Plinius Secundus în
Istoria naturală – V, 17, § 73, Josephus Flavius în
Antichități iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca și
unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini);
alții (H. Del-
Medico)
socoteau că e un
mit din
secolul II,
interpolat. [
Adaptare după
Dicționarul de mitologie generală de Victor Kernbach,
editura Albatros, București 1983] (< fr.
essénien, lat.
esseni, gr.
essenoi,
probabil din ebr.
țenum, „cei
modești” sau
hașșaim, „cei
tăcuți”;
aram.
hasēn) [etim. și
TLF]