cățél (cățéi),
s.m. –
1. Pui de cîine. –
2. Pui de
animal din
familia canidelor. –
3. Adulator,
lingușitor. –
4. Larvă de
albină,
viespe sau
furnică. –
5. Gaură în
mînerul coasei, în care se
fixează lama acesteia. –
6. Parte ce se
desprinde din căpățîna de
usturoi. –
7. Parte a
cheii care
intră în
broască. –
8. Frînă la
războiul de
țesut, care
împiedică mișcarea de
recul a
sulului de
urzeală. –
9. Montant de
ușă. –
10. Stîlp,
coloană,
suport vertical destinat să
susțină o
greutate. –
11. Trăgătoare de
cizme. –
12. (Arg.)
Avocat,
apărător. – Mr.
cătsăl; megl.
cătsǫl. Lat.
cattelus (Pușcariu 314;
Candrea-
Dens., 273; REW 1763; Șeineanu,
Chien, DAR); cf. it.
catello, v. prov.
cadel, fr.
chiot, cat.
cadell, arag.
cadillo,
gal.
cadelo. Hasdeu,
Cuv. Bătrîni, I, 274,
pleca de la
catullus, cf. Corominas, I, 569.
Accepția 6
ar reprezenta după Pușcariu,
Lat. ti, 10 și Pușcariu 315, lat.
cap(i)tellum; însă la această
opinie pare a se
renunța în
DAR, și nu se
justifică,
dacă se are în
vedere sensul der.
cățeli, și
accepția identică a it.
cacchio „
germen”, abruz.
kakkye „
sfert de
nucă”, fr.
caïeu „
bulb”, care
pleacă de la
același cuvînt lat. Der.
cățelandru, s.m. (
cățel,
pui de cîine);
cățelește, adv. (
precum cîinii);
cățeli (var.
cățela), vb. (a fi în
călduri;
despre animale, a se
împerechea; a se
multiplica;
despre plantele cu
bulb, a da
lăstari;
despre albine, a
ieși din
larvă), cuvînt pe care Koerting 2021 și
Graur,
Rom., LV, 251
îl derivă greșit de la lat.
cattullire (cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 276 și
Graur,
BL, VI, 145), și care
ar putea reprezenta lat.
catillare, glosat de
Du Cange „
per alienas domos
girare, tractum a catulis”. Din
rom.
provine mag.
kecel (
Candrea,
Elemente, 405; Edelspacher 16).