definiția brancii definiție dex

brancii

găsește rime pentru brancii
Cuvinte apropiate: brânci (s.m.), brânci (vb.), brânci (s.n.), brânciș, brâncit

BRẤNCĂ1

s.f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ♢ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

BRẤNCĂ2

, brânci, s.f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mânăLoc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ♢ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ♢ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri – Var.: brânci s.m.] – Lat. branca.

BRÂNCĂ

s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brâncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brânca-ursului v. crucea-pământului. 3. v. zămoșiță.

BRÂNCĂ

s. v. braț, buberic, erizipel, labă, mănușă, membru superior, mână, rujet.

brâncă

(boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci

BRÂNC//Ă1

f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete vinete, umflarea gâtului și lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; erizipel; orbalț. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. ♢ ~a-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina și frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.

BRÂN//CĂ2 ~ci

f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ♢ Pe (sau în) ~ci târându-se pe mâini și pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. ♢ A da ~ci a îmbrânci. A-i da inima ~ci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca

BRẤNCI2

s.m. v. brâncă2.

BRÂNCÍ1,

brâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) îmbrânci. – Din brâncă2.

BRÂNCI

s. v. îmbrâncitură.

BRÂNCÍ

vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.

brânci

(împinsătură) s. m., pl. brânci

brâncí

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brâncésc, imperf. 3 sg. brânceá; conj. prez. 3 sg. și pl. brânceáscă

BRÂNCI2

, brânci, s.m. Împinsătură, ghiont. ♢ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. [Pl. și: (n.) brânciuri] – Din brâncă2.

brîncă (-ci),

s.f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s.f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s.f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s.f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s.f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).

brîncă (-ci),

s.f. – 1. Anghină. – 2. Săricică (Salicornia herbacea). – 3. Erizipel. Gr. βράγχος „anghină” (Cihac, I, 38 și II, 640; Diculescu, Elementele, 477; Pascu, Beiträge, 26). DAR se referă la sb. brnka, pe care îl derivă din sl. brekno „a inflama”, dar care pare mai curîndprovine din rom. (Candrea, Elementele, 407).
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar | Kurs walut