șir (-ruri),
s.n. –
1. Linie, rînd,
șirag. –
2. Funie,
cunună. –
3. Serie,
succesiune. –
4. Înșiruire,
pomelnic. –
5. Mulțime,
cantitate. –
6. Linie, rînd de
cuvinte. –
7. Legătură.
Creație expresivă, care
vrea să
reprezinte ideea de „
șiroi”, cf. sp.
chorro, și de
asemeni „
ciur,
șur,
țîr”.
Dubla idee semantică există și în sp.
chorro „
cădere de
apă” și „
serie de
obiecte identice”.
Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat.
series (Philippide,
Principii, 148),
fonetic greu de
admis din ngr. σειρά „
șir” (Densusianu,
Hlr., 374, 376); din mag.
sor (Tiktin; Gáldi,
Dict., 96); din
series prin
intermediul lui
a înșira (
Pascu,
Suf., 265); în
legătură cu bg.
šir „
lățime”, sb.
širom „
îngrămădit” (
Candrea); din tc.
syra (Lokotsch 1961). Der.
șină, s.f. (
stivă de
paie de
formă lunguiață;
coloană vertebrală), al
cărui ultim sens se
folosește în Munt. și Mold. (
ALR, I, 40; după Diculescu,
Elementele, 477, din gr.
σεïρα);
șirag (var.
șireag), s.n. (
linie, rînd;
șir format de
soldații din
linia întîi;
funie,
cunună), cu suf. -
eag (după Cihac, II, 528 și Gáldi,
Dict., 97, din germ.
Schar, prin
intermediul mag.
sereg „
linie”, a
cărui der. pare
puțin probabilă);
înșira, vb. (a
alinia, a
așeza în
ordine, a
forma; a pune în rînd; a
face șirag; înv., a
compune; înv., a
agăța, a
prinde; refl., a se
întinde, a se
continua; refl., a se
înscrie, a se
înrola), pe care Procopovici,
Dacor., V, 390-5,
îl deriva din lat.
inserĕre;
înșirui, vb. (a
alinia, a
forma; a pune în
ordine; a
face șirag; refl., a se
continua, a se
multiplica);
deșira, vb. (a
descompune; a
desface, a
destrăma);
deșirat, adj. (de o
înălțime ieșită din
comun);
șirui (var.
șiroi), vb. (a
curge șiroi; a
ordona, a
alinia), care s-
ar explica prin sl.
struiti, strują „a
topi” (Cihac, II, 388), prin sl.
poroi (Conev 38), printr-un sl. *
sŭrojŭ (Skok,
ZRPh., LIV, 465) sau prin mag.
sirni „a plînge” (Pușcariu,
Dacor., VII, 118;
Candrea);
șurui (var.
șir(l)oi, șuroi, șurlui, șir(l)ui), vb. (a
curge șiroi), cf.
țurlui, țîrlîi (după Cihac, II, 529 și Pușcariu,
Dacor., VII, 118, din mag.
surolni);
șiroi (var.
șuroi, șirloi, șirlău), s.n. (
șuvoi), care s-a
explicat prin
rivuscēllus (Crețu 327) sau prin
șivoi contaminat cu
pîraie (
Candrea);
șiringă (var.
șirincă, șurincă), s.f. (fîșie de pînză
alungită,
bandă;
bucată de
teren),
pentru care, la
sensul al
doilea, cf.
funie, sfoară (după Byhan 335 din sl. *
seręgŭ; după Tiktin și
Candrea, din rut.
šyrynka, care
ar putea tot
așa de
bine proveni din
rom.). Mag.
sereg, sb., cr., slov., rut.
šereg,
pol.
szeręg,
rus.
šerenga „rînd de
soldați” se
consideră ca
reprezentant din v. germ.
scara › germ.
Schar, cf. it.
schiera (Miklosich,
Fremdw., 129; Cihac, II, 628).
Cum această der. pare
dificilă fonetic, este mai
probabil că
provin din
rom.
șirag, în
sens militar; este
știut că
armata romînă a
avut în
vechime mulți mercenari mai
ales slavi.