, raționamente, s.n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p.ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune)
s. 1. v. argument. 2. (înv.) rezon, rezonament, socoată, socoteală. (Și-a făcut următorul ~ ...) 3. v. judecată.
s. n. (sil. -ți-o-), pl. raționaménte
n. 1) Operație a rațiunii constând dintr-o înlănțuire de judecăți, pe baza cărora se trage o concluzie. ~ transductiv. 2) Argument rațional prin care se afirmă sau se neagă ceva; judecată. [Sil. -ți-o-] /<fr. rationnement, lat. rationamentum
s.n. 1. Operație mintală cu ajutorul căreia din două sau mai multe judecăți se obține o judecată nouă, care decurge logic din primele. 2. Fel de a raționa; judecată. V. silogism. [Pron. -ți-o-, pl. -te, -turi. / cf. rationnement, it. razionamento].
s. n. 1. formă logică fundamentală constând dintr-o înlănțuire ordonată de judecăți din care decurg adevăruri noi, act prin care gândirea, pornind de la cunoștințe date, derivă din aceste cunoștințe noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru a-și susține punctul de vedere; fel de a raționa. (după fr. raisonnement)