borh-
–
Rădăcină expresivă, care pare a imita ghiorțăitul sau
zgomotul mațelor. Creație spontană, bazată pe aceeași consonanță care a
dat naștere gr. βορβορυγμός, cf. și
borț. Numeroase der., care se
dau în continuare, toate (cu excepția lui
burduf, reintegrat în literatură datorită constantului său
uz pastoral),
păstrează o
nuanță fam. și
chiar o anume vulgaritate: în
pofida circulației sale extinse, are o folosire
destul de limitată în
limba scrisă. Cf.
Iordan,
BF, II,192. Der.
borhăi, borfă(n)i, vb. (a chiorăi
mațele; a-și
scoate mațele vitelor cu
coarnele);
borhăie (var.
borheie, bîr(di)haie), s.f. pl. (intestine,
mațe);
borhan, s.n. (burtă, pîntece,
stomac);
borhan, s.n. (burtă, proeminență, protuberanță);
bu(r)d(ul)e(a), s.m. (burtos;
poreclă pentru
copiii grași);
bărdihan (var.
bîrdihan, burdihan, etc.), s.n. (burtă, măruntaie);
bîrdizan (var.
burdizan), s.n. (
bășică);
burduhoaie, s.f. (butoi);
burduhăni (var.
bărdăhăni). vb. (a
scoate mațele);
borhot, s.n. (măruntaie;
fruct fermentat,
înainte sau după distilarea alcoolului),
nume care se explică prin
bășicile produse de fermentarea
masei de
fructe, și care amintesc de ghiorăit;
borhoti, vb. (a fermenta);
bortilă, s.f. (Trans., borhot,
fruct fermentat), care trebuie să fie
reducere de la *
borhotilă;
burduf (var.
burduș, burduj, bortuf, burtuc), s.n. (
stomac, pîntece; peritoneu;
bășică;
uger;
foale;
cutia viorii;
copil mic);
burduhos, adj. (burtos);
burduhănos, adj. (burtos);
burduși, vb. (a
înțesa, a îngrămădi; a
bate, a
lovi; a se
strica fructele; a se îndoi
peretele), pentru al
cărui semantism cf.
bîcși;
burdușeală, s.f. (proeminență;
bătaie, tăbăceală);
burdui, vb. (
struna viorii pentru „la”), probabil datorită
materiei sale
prime;
butuș, s.n. (pîntece;
uger);
butuși, vb. (a
bate, a
face zob). Nu
știm dacă trebuie adăugat
aici bolbotină, s.f. (Trans., fructă necomestibilă), pe care Scriban
îl derivă din bg.
bŭlvotina „vomitare” , și care pare a fi o var. de la cuvîntul menționat *
borhotilă. Se
cuvine să adăugăm că pentru
burduf s-au
căutat adesea etimoane
străine. După Cihac, II, 23, trebuie să
punem în legătură acest cuvînt cu
rus.
brjucho „pîntece”,
brjuchan „burtos”,
pol.
brzuch „pîntece”,
burdziuk „burduf”; însă explicația nu este suficientă în ce
privește fonetismul, și, pe de altă
parte,
termenii respectivi,
par a proveni în
parte din
rom. Densusianu,
GS, I, 349 (și Rosetti, II, 82),
pun în legătură
burduf cu tăt.
burdak „
gras”, azerbaidjan
burduk „burduf”. Pentru Diculescu, 176, este cuvînt germanic,
legat de dan.
bör „
sînul mamei”, și de germ. med. de
sus burt „
naștere”.
Borhot este, pentru Scriban, un der. de la mag.
bor 'vin„. Pentru
burdui,
DAR propune un etimon *
bordoneus, de
tip imitativ. Din
rom.
par a proveni
pol.
b(u)rzuch, rut.
burduch (Miklosich,
Wander., 13),
săs.
burdû, mag.
bürdó (Edelspacher 10).