púne (pún, pús),
vb. –
1. A
așeza, a amplasa. –
2. A
dispune, a pregăti. –
3. A (se) situa, a (se)
plasa. –
4. A numi, a instala, a
preda.
5. A introduce, a fixa. –
6. A
impune, a stabili. –
7. A
comanda, a sili, a
îndemna. –
8. A recurge la ... –
9. A
obliga, a forța. –
10. A expune, a
risca. –
11. A (se) folosi, a (se) întrebuința. –
12. A
îmbrăca, a
purta. –
13. A
presupune, a
admite. –
14. A
socoti, a calcula. –
15. (Refl.) A se
așeza. –
16. (Refl.) A
ieși afară, a avea
scaun. –
17. (Refl.) A se
băga, a
intra în, a se întinde. –
18. (Refl.) A ase
opune, a rezista. –
19. (Refl.) A se
certa, a se
bate. –
20. (Refl.) A
intra în serviciu. –
21. (Refl.) A
începe, a se
așterne, a se
produce o intemperie. – Mr., megl.
pun, puș, istr.
pur, pus. Lat.
pōnĕre (Pușcariu 1401; Candrea-Dens., 1461; REW 6647), cf. it.
porre (logud.
ponnere), prov.
ponre, fr.
pondre „a
depune ouă”, sp.
poner,
port.
pôr.
Persoana a
doua a
prezentului,
pui ‹
ponis, a influențat-o pe
prima,
eu pun, care se pronunță adesea
eu pui; la
fel să pun, să pui; gerunziul
punînd și
puind, cu suf. de
agent punător și
puitor. La
fel se
pot conjuga și derivatele lui (
apune, depune, supune, răpune, despune, spune, prepune) ca și
veni și
ține. S-au
adaptat la
conjug. lui toate der. împrumutate din fr.
poser;
compune, vb.;
impune; dispune; presupune; repune; contrapune etc. Der.
puitor, s.m. (
persoană care pune ceva; lucrător care alimentează
presa de imprimat);
puitoare, s.f. (lucrătoare care alimentează
presa de imprimat);
puitură, s.f. (
semănat; cusătură de
ie);
pus, s.n. (acțiunea de a pune);
pusătură, s.f. (înv.,
așezare, poziție;
boală rezultată din
vrăji;
farmece);
pusoare, s.f. (situație; poziție;
viță-de-
vie sădită recent; Trans.,
așteptare, pîndă,
post de vînătoare). Cf.
apune, depune, prepune, răpune, supune. Der. neol.
compune, v. mai
sus;
contrapune, vb.;
expune, vb.;
interpune, vb.;
justapune, vb.;
opune, vb.;
propune, vb.;
suprapune, vb.