cuvení (-vín, -ít),
vb. refl. –
1. A
corespunde, a aparține. –
2. A fi conform cu, a se
cădea. –
3. A se potrivi, a se armoniza, a se
îmbina. Lat.
convenῑre (Pușcariu 478; REW 2193;
DAR); cf. it.
convenire, prov., fr., cat.
convenir,
port.
convir. Este dublet al neol.
conveni, din fr. – Der.
necuvenit, adj. (necorespunzător, nepotrivit; reprobabil);
cuvios, adj. (înv.,potrivit; înv.,
just,
autentic; înv., politicos, respectuos; milostiv;
reverend,
titlu dat membrilor
clerului sau
călugărilor; înv., impunător,
distins); der. de la o
formă n (cf.
vie față de
vină), cu suf.
-os (Pușcariu 481
îl derivă
greșit de la un lat. *
conveniosus,
ipoteză abandonată în
DAR);
necuvios, adj. (indecent; reprobabil;
lipsit de
pietate);
cuvioșie, s.f. (înv., politețe;
pietate);
necuvioșie, s.f. (înv., indecență; impietate);
cuviință, s.f. (conveniență;
decență,
bună-cuviință; pudoare; justificare,
drept; obligație; conformitate; înv.,
lux, fast), probabil conform der. ca și
cuvios, cu suf.
-ință (după Pușcariu 477 și
DAR,
direct din lat.
convenientia), este dublet al neol.
conveniență, s.f.;
cuvenință, s.f. (conveniență),
formă literară latinistă a cuvîntului anterior (
sec. XIX, înv.);
necuviință, s.f. (grosolănie, indecență; lipsă de
respect);
cuviincios, adj. (potrivit; conform, corespunzător; înv.,
drept, întemeiat; înv., necesar;
decent; politicos,
plin de reverență);
necuviincios, adj. (indecent,
lipsit de
respect,
grosolan);
încuviința, vb. (a
aproba; a se învoi, a
permite);
descuviința, vb. (a dezaproba; a
condamna).