definiția vitelor definiție dex

vítă (-te),

s.f. – 1. Animal. – 2. Denumire pentru boi și vaci. – 3. Brută, animal. Mr. vită. Lat. vῑta „viață” (Șeineanu, Semasiol., 198; Pușcariu 1910; Philippide, II, 741; REW 9385), cf. it. vita, prov., cat., sp., port. vida, fr. vie. Semantismul este curios. S-a explicat prin intermediul unei echivalențe între ideea de „viață” și cea de „a fi viu” (Șeineanu, Tiktin), și chiar printr-o contaminare cu sl. životŭ „viață” și „animal”. Este posibil și să fie vorba de o evoluție de la ideea de „viață” la cea de „mijloc de trai” sau „aliment”, ca în sp. vida, care uneori ajunge să însemne „aliment”, cf. fr. viande. – Der. de la un primitiv lat. pierdut, reprezentat și de vitulus (Diez, Gramm., I, 24), sau de alb. vjetë „juncan” (Meyer 476; Densusianu, Hlr., 335) nu este probabilă.

víță (-țe),

s.f. – 1. Vie (Vitis vinifera). – 2. Lăstar, mlădiță de vie. – 3. Urmaș, descendent. – 4. Fiecare dintre ramificațiile care împletesc o funie sau o codiță. – 5. Șuviță de păr. – Megl. viță. Lat. vῑtĕa (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1911; Tiktin; REW 9388), cf. it. dial. vittsa, fr. vis. Der. din rus. vica (Weigand, BA, III, 109) este total improbabilă, deoarece cultivarea viței de vie nu este proprie țărilor sl. Pentru trecerea semantică de la ideea de „lăstar” la cea de „smoc”, cf. sp. guedeja ‹ lat. viticula. – Der. vițion, s.n. (smoc); vițos, adj. (mițos). Din rom. provin ngr. βίτσα (Meyer, Neugr. St., II, 18; Hoeg 132), bg., sb., rus. vica (Capidan, Raporturile, 220).