sus
, adv. –
1. Deasupra, în înălțime. –
2. În direcția
munților. –
3. În direcția
izvorului unei
ape. –
4. În
locul anterior. –
În sus,
spre deal,
spre înălțime. –
Pe sus, în înălțime; cu un
mijloc de transport; cu forța. –
Mai (pre)sus,
peste, deasupra. –
Cel de sus, Dumnezeu. –
5. (Interj.)
Hai,
înainte. –
6. (Prefix)
Înainte, în
locul anterior;
sus-amintitul. –
7. (S.n.)
Parte superioară sau anterioară. – Mr.
(n)sus, megl.
(an)sus, istr.
sus. Lat.
sūsŭm (Pușcariu 1703; REW 8478),
forma vulgară de la
sūrsŭm, cf. vegl.
sois, it.
su(so), calabr., prov., v. fr., cat.
sus, sp.,
port.
suso. – Der.
susean, s.m. (muntean, locuitor de pe platou).